1. Buzăul.
Buzăul e vecinul de stăpânire județeană al Ploeștilor, de care e despărțit printr’un scurt drum în margenea muncelelor, ce trece pe lângă vechiul loc de oprire al cailor de „menzil”, vechea stație de poștă a Mizilului. Dar cele două capitale nu samănă. Buzăul e mai sărac, mult mai la o parte de drumul bogățiilor, dar mai aristocratic și mai românesc. Această inferioritate și aceste însușiri i le-au dat împrejurimi deosebite și un alt trecut. Așezări sătești mai însemnate nu se află aici, și pasul care duce spre Ardeal e cel mai puțin cercetat din toate. E un ținut de moșneni, și unii dintre ei, urmași ai războinicilor din vremile de necurmate lupte, au, pe lângă aristocrația vechimii pământului, și pe aceia a îndelungatei mânuiri a săbiei, dar bogăție multă nu pare a se mai găsi în mânile acestor cavaleri cu căciule și sumane.
În schimb însă, boierimea neastâmpărată a Buzăului, boieri de margene către Moldova, cari știau ce li se cuvine, pentru că îndepliniau greaua sarcină a apărării micii patrii, se frământă înaintea noastră, de cum putem străbate mai adânc în intimitatea trecutului nostru. Prin boierii de Buzău se fac și se răstoarnă Domnii în anumite timpuri ale veacului de pretendenți la tron: al XVI-lea, — după veacul întemeierii și acela al apărării față de Turci. Și mai tărziu câte ceva amintește pe Buzoienii ce țineau să fie întrebați la premenirea Domnilor. Deci Buzăul a fost din capul locului o reședință
