Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/398

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


Și, de atunci, aici nu mai plouă.

La Gherghița, nu, dar pe drumul nostru din când în când se răpède o bură iute, care gonește fluturi și păsări și face să fugă prin șanțuri câte un ariciu cu ghimpii ca sulițile.

De unde lăsăm drumul Perișului, — aici suspină moșul, care vede că întârzie și zice încet: „Uite pe aici aș merge eu la Periș”!, — e o uimire ce sate și ce case sânt, de la care ni vin înainte pe drumul larg fetele îmbujorate de danț —, hora, dar și… „Țarina” —, flăcăii mergând solid, încet și câte un „leat” scăpat o clipă pe acasă. Nu se poate un sat mai rânduit, mai îngrădit, — cu răchită, dar și cu frumoase uluce de lemn săpate —, un sat mai cuprins și mai mulțămit decât Gorgota. Visul nostru al tuturor celor ce n’au inimă numai pentru ei, pentru așezămintele și orașele lor, e îndeplinit aice. Tocmai se mântuie petrecerea de Duminecă, tocmai se despart cunoștințile, prieteniile și iubirile, ușa se deschide în păretele alb fără o pată; ocolul primește vitele mari, frumoase, ce se întorc încet de la pajiștea înflorită, aplecându-și capetele cu coarnele lungi ca ale cerbilor. E o nemărgenită pace senină.

Aproape tot așa și la Crivina, unde au trecut, — sau au fosl mai de demult, — aceleași datini bune. Cine dintre călătorii acceleratului care nu se oprește la căsuța cu însemnarea „Crivina” știe ce comoară de bună viață românească se ascunde aici?

La gară, băiețași curați, frumoși și cuminți vând sparanghel sălbatec, cules de pe câmp în această zi slobodă, și buchete de aglică și de soc alb cu floricelele mici, așa de puternic mirositoare. Trenul vine plin de escursioniști beți, cari nu se mai pot răcori și de femei ușoare care zbiară cântece proaste, cu accent evreiesc.

no match