putea fi compensată de Stat, care avea atâtea edificii de înălțat încă. Ceva s’a făcut. Pe când Eforia Spitalelor Civile își clădia palatul băilor și Otelul Bulevard se ridica în coastă, Cârmuirea zidia, în fața grădinii pe care Bibescu o dăruise orașului pe locul de băltoace al Cișmegiului (sau Fântânarului), Imprimeria Statului, apoi Ministeriul de Lucrări Publice (în stil românesc cu coIoane egiptene). Era vorba de alte clădiri mari, dar crisa ultimilor ani opri lucrările și, — greșeala pe care Statul a făcut-o la noi numai și continuă a o face —, atâtea edificii grandioase, în loc să fie grupate pe aleile de căpetenie ale circulației, fură aruncate în unghiuri neprielnice, unde abia dacă le zărește călătorul sau chiar Bucureșteanul.
Un alt primar, Pache Protopopescu, om cu cele mai bune intenții, pentru care i s’a și ridicat o statuie de bronz, cum n’o au un Eminescu, un Alecsandri, socoti că un bulevard al Nordului cere după dânsul și un bulevard al Sudului. Acesta fu adus la îndeplinire frumos și răpede. De la clădirea severă și liniștită a Universității, — în care însă Senatul și Museul ghemuiesc salele de curs într’un singur colț[1], — linia noii strade străbătu vălmășagul mahalalelor, tăind case în două, prefăcând dosuri în fațade, lăsând grădini spârcuite pe margenea trotoarelor de basalt artificial. Această stare era un provisorat, care trebuia înlocuit în cel mai scurt timp. Bulevardul mergea spre Calea Moșilor, cu oborul ei așa de cercetat, cu târgul anual din timpul verii, — care s’a desvoltat în ultimii ani pănă la un mare bâlciu, pănă la o Exposiție populară, — cu mahalalele ei înțesate de locuitori săraci, țărani și lucrători
- ↑ Senatul a fost mutat pe Bulevardul Elisabeta (1939).
