de la fabricile din vecinătate. Dar regulamentul prevedea clădiri mari, scumpe, proprietarii fineau la prețuri neauzite, și pănă atunci se respecta cocioaba lor sălbatecă, în loc de a o arunca la pământ și de a împrejmui locul gol, ca aiurea, cu uluce înalte, ce s’ar fi acoperit de afișe. Se zidi aici, în fața casei cu chirie pe care o ocupa Ministeriul de Războiu, un costisitor și baroc Ministeriu de Domenii. Ici și colo, câțiva particulari strânseră în pustietate palatele lor, arătând în acele locuri ce ar putea să fie acest bulevard. Unele colțuri zdrențoase fură curățite, rotunjite, lăsând să se vadă mici strade laterale plăcute. La întretăierea cu Strada Colței, unde se veșnicește cea mai păcătoasă din Primării[1], iar, de cealaltă parte, marele spital modern întinde fațada-i dungată, — un masiv grup de bronz și piatră, cu alegorii francese greoaie, fu așezat întru amintirea muncii roditoare a lui Ion Brătianu. În altă piață rotundă, mai sus, se făcu loc unui Rosetti în jilț, pe când o a treia cuprinde comemorația în bronz a lui Pache Protopopescu însuși. Dar, cu toată existența acestor oaze, bulevardul rămânea o alee de triumf printre căsuțe de târgușor.
Între acest bulevard și Dâmboviță se întinde adevăratul cartier de comerț. Strada Colței duce in larga piață a Sfântului Gheorghe, cu o mare biserică în mijloc. Aceasta poate fi privită ca sâmburele Bucureștilor ce vând. Insula zgomotoasă, cu mărfuri atârnate pe păreți sau expuse în vitrinele înaltelor case, lipite, ca în Apusul zgârcit de spațiu, una de alta, e străbătută de trei lungi strade: Strada Doamnei, Strada Lipscanilor, unde vindeau Grecii și Bulgarii ce-și aduceau marfa din Lipsca, de la vestitul iarmaroc;
- ↑ Dărâmată de atunci, dar nu înlocuită. Un loc viran deschis binevoitor privirilor publicului se răsfață în locul ei (1916). E întrebuințat pentru mici exposiții (1939).
