Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/282

Această pagină nu a fost verificată

peste piedeca bolovanilor, atunci când el era un mânios șivoiu. care îneca văile, rupea malurile și legăna bolovani smulși de valurile sale tulburi în mânia fecundă a primăverii Câte o tăietură din vechi lovituri de secure ale naturii arată suprafețe verzui, roșietece sau negrii, sămănate de pietricele. Mai departe însă, aceleași deschideri în trupul muntelui nu mai vădesc decât rândurile de piatră, îngrămădite în nemărgenita scurgere a veacurilor moarte, pe când de-asupra triumfă în voie pădurile dese.

Iată, între ceilalți arbori, pe cari-i desbracă vânturile reci ale toamnei, vânjosul, impasibilul brad, atât de supțiratec și atât de trainic. Alte înălțimi, și mai mari, ridică mai presus de cingătoarea lui totdeauna verde tufișuri de copaci închirciți, cărora abia dacă li îngăduie stânca această viață săracă. În fund stau unul lângă altul, ca o manifestare a celui mai adânc trecut, a celei mai neînvinse puteri și a celei mai înalte întrupări a măreției, Bucegii: Vârful cu Dor, Jepii, Caraimanul. Zăpada unei împărătești bătrânețe li acopere culmile ascuțite, creștetele de stâncă Jos, vile se prăvălesc pe o înălțime mai mică, supt ziduri acoperite de brazi, întunecate ca o veșnică amenințare, chiar atunci când razele soarelui se joacă pe ascuțișurile mai îndrăznețe. E Sinaia: mănăstire, castel regal, stație de aier pentru lumea cea mai bogată, așezare industrială și sat.

Mănăstirea e cea mai veche. Sfințenia pustietății, păzită de vulturii stâncilor, de urșii greoi ai peșterilor, nu era străbătută decât de pasul prevăzător al haiducului ce-și cânta cântecul de libertate și răsbunare între brazi, când un mare boier muntean, plin de evlavie și împovărat de prisosul bogăției sale, Mihai Spătarul Cantacuzino, nepot și unchiu de Domni, clădi aici un lăcaș, intru mărirea numelui