lemn nevăpsită, sprijinind două crucilițe supt un coperiș de șindilă.
Satele, Șchela Cladovei, — adecă portul care răspunde acelui oraș, — și Gura Văii —, locul unde o vale, un râu, iese din munte, — sânt bogate în gospodării bune, întemeiate și cu binefacerile contrabandei. Mai departe, Vârciorova întinde strada ei cu clădiri destul de îngrijite. Vechiul sat fusese mai departe spre Orșova, iar cel de astăzi s’a înjghebat în epoca Regulamentului Organic prin sosirea de oaspeți din multe locuri vecine, și chiar din ostrovul turcesc Ada-Calè, chiar în față. Frumoasa gară[1]nu e însă potrivită cu acele căsuțe, în cea mai mare parte puține și mărunte.
Un cor de glasuri copilărești, care înalță o rugăciune, chiamă la o clădire care e școala. Se începe anul școlar, și băncile sânt iarăși pline de fetițe și băieți, mai curați și mai murdari, mai bine și mai rău îmbrăcați, dar toți vioi și foarte bucuroși că încep din nou lucrul pentru luminarea minții. Dirigintele, un preot bătrân, care e născut aici și conduce de treizeci de ani școala, pe care el a întemeiat-o, ține o scurtă cuvântare, și la sfârșit imnul regal zboară de pe buzele fragede cu un avânt și o mândrie care-ți umplu ochii de lacrămi.
O stradă de sat, apoi o potecă prin pietriș duce la o ruină de biserică. Zidurile grosolane, de bolovani printre cari se amestecă rânduri de cărămidă, făcând și bolțile, stau pe un tăpșan, de-asupra râulețului limpede, o șuviță de apă sură. În dreapta, în stânga, în fund sânt munți acoperiți cu păduri. lar, în față, malul sârbesc ridică Gevrinul, care se mântuie cu un ascuțiș de piatră.
- ↑ Astăzi sălbatec ruptă în două, pentru a procura câștig unui antreprenor (1939).
