Sari la conținut

Pagină:Nicolae Iorga - România mamă a unității naționale v.1.djvu/199

Această pagină nu a fost verificată

din nou, în forma apuseană de la Tismana, pe vremea Domnilor Regulamentului Organic. Clădirile din față, foarte bine îngrijite, cuprind școala copiilor de trupă, viitorilor sergenți, și micii soldați se adună tocmai pentru a primi mâncarea de amiazi în vechi chilii de unde au plecat călugării, cu hrana și băutura lor îmbielșugată. Sunete de trâmbițe se răsfrâng, lovindu-se de zidurile galbene[1].

În mijlocul curții interioare vezi în sfârșii biserica de îngropare a Domnilor vechimii.

Lespezi mari de piatră prinse cu scoabe de fier alcătuiesc păreți de o putere neobișnuită în grosime și ‘n înjghebarea lor de stâncă. Două turnulețe octogonale în față, unul mai mare la mijloc. Cele mai delicate și mai felurite horbote de piatră încunjură pisania împărțită la dreapta și la stânga ușii de intrare sau împodobesc basa, tivesc fereștile turnurilor. Gustul cel mai ales s’ar opri fermecat înaintea acestei armonii durate pentru o mie de ani.

Radu-Vodă, mare prin credința sa și prin felul regal cum își înțelese Domnia, voise să facă din această minune a artei orientale locul de veșnică odihnă, domnescul sepulcru al său și al familiei sale. Dar norocul nu aduse împlinirea visurilor lui de trăinicie întemeiată. Războiul hotărî asupra moștenirii lui, și urmașii pe cari i-i dădură luptele, se stânseră între străini sau de moarte silnică. Alții ținură, ca Neagoe, noul Basarab, să-și aibă mormântul în ctitoria lor. Doi singuri coborîtori ai lui Radu, doi tineri Voevozi nenorociți, sânt ascunși supt lespezile de la Dealu, pe când capul, desgropat, al

  1. Acum e, în loc, un Colegiu de exerciții fisice ca în Anglia și de disciplină militară. Clădirile sânt însă incontestabil urîte și masa lor, încunjurând prea de aproape biserica, o copleșește. Ca de obiceiu, zidim fără orientare în mediul natural ori în acela al edificiilor anterioare (1916).