1. Târgoviștea.
De la Titu, așezat la vre-o două ceasuri de Pitești, în șesul dunărean acum, o linie de drum de fier se desface spre Nord, paralelă cu linia Slănicului și cu celalt drum, marele drum internațional din valea Prahovei. Dar această cale din valea lalomiței nu urmărește nicio legătură cu străinătatea, care e și aici Brașovul, ce se atinge prin Predeal. Ea nu poartă, ca linia Slănic, bogății din adâncul pământului României. E o linie locală, care unește cu centrul capitala județului Dâmbovița, o linie de folos militar, fiindcă atinge, mai departe, fabrica de pulbere de la Lăculețe și, vara, o linie pentru bolnavii cari se duc la băile Pucioasei.
Și în sus, străbați tot șesul, un șes fără daruri deosebite ale naturii, așa încât satele ce-și împlântă casele în pomii livezilor păstrează mai toate vechea căciulă de sărăcie a stuhului și cocenilor. Ici și colo se văd risipite poteci de pădure sau întinderi de desișuri încâlcite.
De odată o linie albastră se înalță la stânga supt cerul nehotărît al sfârșitului de toamnă, o linie dințată de vârfuri. Undeva în fund vor fi Carpații, pe cari aierul nu e destul de limpede ca să-i arăte. În față sânt însă muncelele, a căror împărăție de vii și livezi începe aici. Din ce în ce, ele se deslușesc, goale, scrijelate de dungi, sau păstrând încă frânturi roșii și galbene din velința lor, pănă dăunăzi verde de o puternică viață.
