neobosit al muncitorului, tatăl sau bărbatul lor.
Iată acum iarăși Nămăieștii (de la Nemoiu), cari, văzuți în față, sat și mănăstire împreună, dau o întipărire mai puternică și mai bogată. Pe o cărare pietruită te urci spre o biserică al cării pridvor singur, prefăcut dăunăzi, e de zid, în afară, pe când stranele, catapiteasma și altarul se află în stâncă. O peșteră mică a fost scobită și mai bine și netezită pentru a primi zilnic rugăciunile maicilor, care sânt astăzi vre-o treizeci și nu vor fi întrecut niciodată acest număr. De-asupra crește iarba, înfloresc florile și se înalță arbori, și pretutindeni în acest dulce colț de pustietate aromită, pe margenea drumului, de-a lungul îngrăditurii, pe cerdace și pe poliți, la ferești, în tot lungul arhondaricului trăiesc, an de an, bucurând privirile maicilor și ale drumeților, mașcatele roșii și trandafirii, garofele catifelate, sfioșii toporași cu inima de aur, ochiul-boului deschis spre lumină, condurașii de ceară, gura leului cu potirul închis și învoaltele nalbe cu trunchiurile înalte. Și ele fac rugăciunile lor, care nu sânt mai rele decât altele.
4. Generalități muscelene
Muscelul, un județ mic și puțin cercetat de alții decât de bolnavii cari vin să-și ceară însănătoșirea de boli molipsitoare la Câmpulung și Rucăr, trecându-le în sama sătenilor și mahalagiilor de acolo, n’are numai o însemnătate istorică prin aceia că în el se află acea veche vamă a Dragoslavelor și Rucărului, cu biserici mari, — dintre care cea din Dragoslavele e ctitorie domnească, a lui Grigorașcu Ghica —, apoi prin aceia că în Câmpulung dăinuiește încă, de și într’o formă schimbată, „cloașterul” catolicilor, biserica-mănăstire latină făcută pentru cei d’intăiu orășeni, Nemți și
