căror lumină de înțeles arde încă la mormântul altor vremi, chipurile lor se luminează de o sinceră bunăvoință. Cu adevărat în mânile acestora stă buna sămânță a viitorului, pe care ei o aruncă departe de ochii răsplătitorilor, și câtă deosebire între acești săraci, în cari începe a se trezi spiritul apostolatului, și între trufașul profesor de gimnasiu, de liceu, boierul care face politică și bani, crede că n’are nimic de învățat și mulțămită căruia, înainte de toate, spiritul unei culturi sănătoase, unei reforme morale, unei solidarități roditoare, spiritul modern și patriotic al muncii orânduite și având o țintă vrednică, nu pătrunde în orașele provinciei noastre, al căror suflet se hrănește cu gazete ca „Adevărul”, ca „Universul” și cu intrigi miserabile[1].
Uitam teatrul din Caracăl, împodobit cu stucaturi și inscripții, teatru cochet, care chiamă trupe rătăcitoare și e o intenție bună de care trebuie să se ție samă.
2. Mănăstirea Brâncovenilor.
Drumul către Brâncoveni pleacă din stația de legătură Piatra lângă Olt (numită de aceia „Piatra-Olt”, de și e, de fapt, o Piatra-Bomanați), unde marea linie munteană veche se laie cu linia nouă care de la Câineni duce, de-a lungul apei Oltului, la Corabia.
Stația, plină de zarvă și de amestecul porturilor, e departe de comună. Pe drumul de iarnă între nesfârșitele câmpii albe, pe care le-a netezit, le-a făcut cu totul și cu totul de o potrivă bogata zăpadă de Sfântu’ Nicolae, pănă la zările pierdute ca
- ↑ Aici am prea puțin de schimbat. „Universul” s’a prefăcut însă cu vremea într’o cetire serioasă și profitabilă (1916).
