spre frumuseță a vilelor nouă, care s’au înmulțit atâta în vecinătatea apelor lecuitoare. La Cozia, unde un nou egumen cărturar aduce griji mai înalte, nu se mai văd epavele omenești ale revoluției din Rusia, strămutate departe, în Ungurimea Orăzii-Mari. Vechile clădiri călugărești, reparate după desordinea haotică și murdăria răspingătoare a nenorocirii acestor oaspeți trecători, par să aștepte evlavie și muncă, poate școala, de care ar fi atâta nevoie. Deocamdată se lucrează cu câțiva elevi la săpături în lemn.
La bisericuța bolniții ceva deconcertează pe cine o cunoaște de mulți ani, cu supțirele, înaltele ei linii moldovenești, cu neimitabila frumuseță a picturii din întăia jumătate a veacului al XVI-lea. Privind mai de aproape, se descopere, uimit, motivul. Cineva s’a iscusit să închidă pridvorul cu cadre de lemn galben, în care sânt prinse acum geamuri colorate, și cu dulapuri pentru cărți… S’au luat măsuri ca să se înlăture caricatura.
Biserica mare, a lui Mircea, la căpătâiul căruia arde făclia prinsă într’o butucănoasă bucată de piatră fără stil, tărzie, pe când un coperemânt nou, bine lucrat, acopere lespedea fără inscripție, destăinuiește lucruri neștiute despre originile ei. Pe din afară ca și pe din lăuntru, reparația fundamentală a Brâncoveanului a prefăcut totul. Dar cu atenție îți poți da samă unde a schimbat vechile linii din secolul al XIV-lea, unde contrafacerea a înlocuit originalul. Și sculpturile în piatra de la ferești, cu vulturii și florile bizare, vin de-a dreptul din imitarea stângace a ornamentației din mănăstirile sârbești, luate ca model.
Și tot mai adânc la vale pe Olt, care acuma nu-și mai strecoară unda, când larg revărsată, oglindă pentru
