pagini ce e mai esențial, dar și mai caracteristic, ceea ce nu înseamnă și ce e mai pitoresc, pentru a măguli pe cetitor, din această permanență imperială de peste o mie de ani. Aceasta fără a alerga de la un studiu străin la alt studiu străin, cum se face de obicei pentru a redacta un manual convenabil ci, după concepții proprii, recurgînd necontenit la izvorul contemporan. A ieșit astfel un opuscul în care pe fiece pagină pusesem, curajos, pecetea cugetării mele înseși. Manuscriptul a fost trimes la Londra, unde a găsit un excelent traducător în d. Powles, cu care n-am avut nici un raport personal. Primirea a fost foarte bună și din partea filologilor cari se ocupă, ei mai ales, de Bizanț și ale căror exigențe sînt cunoscute: s-a recunoscut elementul de tînără originalitate care este în aceste pagini. Astăzi, cînd am prefăcut și crescut de două ori pe atîta textul francez pentru o tipărire care abia s-a isprăvit, puind dedesupt, după notele păstrate, însemnarea izvoarelor și controlînd necontenit cu ce au scris alții, pot afirma că puțin era de schimbat în textul de la 1907. Partea privitoare la literatura de cronici a Bizanțului a rămas în manuscript peste douăzeci de ani, fiind dată, nu fără oarecare sfială, care nu era cu totul îndreptățită, numai dăunăzi, noului prieten Henri Grégoire pentru frumoasa lui revistă Byzantion; împreună cu indicații asupra artei, ea a apărut acum în cartea nouă din tipografia mea de la Vălenii de Munte.
Din această răscolire de izvoare a rezultat și studiul asupra luptelor pentru tronul bizantin în secolul al XIV-lea, Latins et Grecs d’Orient et l’établissement des Turcs en Europe, pe care am oferit-o lui Kohler pentru Revue de l’Orient latin dar, acesta cerînd o refacere de formă la care nu mă credeam dator, am dat-o lui Krumbacher pentru Byzantinische Zeitschrift și acesta a primit-o cu plăcere.
Împrejurările mă făcuseră apoi să trimet pentru volumul de omagiu al lui Lamprecht considerații asupra raporturilor
