Pagină:Nicolae Iorga - O viață de om. Așa cum a fost. Volumul 2- Luptă.djvu/28

Această pagină nu a fost verificată

potrivit cu vechile lui păreri asupra moralității lumii pe care o găsise aici: —.. .O urmă de barbarie. Și a vrut să știe cine era în comisiune, cine decide la Academie. Și numele lui Urechiă a căzut, pe alături. – Urechiă a murit. Nu era multă durere în glas la pomenirea aceluia care fusese totuși un perfect curtisan, atîția ani de zile. Cînd a aflat că la universitate fetele frumoase trec examenele răpede, Tocilescu dînd note pentru patru materii – voia să examineze și la Istoria Universală și după numirea mea —, a avut, în întunerecul care se lăsa, și regele nu sunase pentru a se aduce lumina, un gest care nu mi-a putut scăpa. Mai tîrziu însă, față de anumite nereguli bănești constatate la Muzeu, fiind semnalate de funcționarul lui Tocilescu, d. Tzigara Samurcaș, care nu pierdea din ochi direcția, regele a intervenit pentru ca, trecîndu-se asupra malversațiilor, scandalul să nu devie public.

Și de la Palatul regal am plecat cu impresia că se pregătește o vreme nouă, care va fi mai bună, mult mai bună decît aceea în care, cu vreo zece ani în urmă, descălecasem.

Se vedea și prin alte semne.

Am spus că o emulație frumoasă se produsese între familiile boierești, cu dorința de a face cunoscut ceea ce pînă atunci zăcuse numai în Arhivele lor și în cele străine. Exemplul a venit de la Al. Callimachi.

Ca mulțămită pentru tipărirea Istoriei literaturii îi propusesem să scriu din nou, după o reușită încercare a lui Xenopol, istoria familiei lui. Pentru aceasta mi s-au adus în saci documente, de multe feluri, între care am avut bucuria să găsesc pînă și scrisori personale, intime, pe lîngă cele din monografia fostului meu profesor de la dragomanul Ioan Teodor, viitorul Domn. Dar pentru cele patru domnii ale familiei arhivele din străinătate păstrau desigur