un prețios și bogat material. Cu o sumă, al cărei rest i l-am adus înapoi, am pornit deci în cercetarea acestui material inedit: călătoria, pînă foarte departe, făcută cu cea mai mare grabă, căutînd să prind ce-mi trebuie și în ceasurile care nu sînt pentru lucru, trebuia să fie plină de izbîndă.
Am revenit în Galiția, și biblioteca Czartorycki mi-a dat corespondențe particulare din cele mai interesante, la care s-a adaus descoperirea formei latine a Cronicei lui Miron Costin, pe care a tipărit-o apoi în colecția lui I. Bogdan un nou prieten, găsit atuncea, tînărul istoric Barwinski, căsătorit cu o simpatică doamnă crescută în Moldova, de la care și el învățase ceva românește; cu cîtă bunăvoință mi s-a deschis casa lui! Bibliotecarul Biskupski a făcut și el imposibilul ca să-mi fie de ajutor. Intre națiile noastre era de ajuns să ne vedem pentru a ne și înțelege. La Viena, am regăsit pe Kârolyi, pe Göry, pe Siegenfeld, pe clericul care-și lua dejunul copios lîngă fereastă. Documentele puse la îndemînă luminau legături economice, evenimente politice și dădeau la iveală o întreagă rectificare de granițe, pe tăcute, în paguba Moldovei.
De acolo am mers pentru întîia oară la Copenhaga. Simpatică reședință regală, plină de trecut, avînd în caracterul caselor de cărămizi aparente, roșe, violete, în scărițele care se suie din stradă către ușa de intrare, în liniștea piețelor ei, ceva din Haga. Și acolo voi reveni iarăși, bucuros uimit cînd, după o rătăcire, ba pe Căile Olandeze, ba pe Căile Statului, fără să se supere cineva și fără să-mi ceară plată pentru parcursul greșit, mergînd și pînă la Rotterdam, m-am găsit tîrziu noaptea întîmpinat ca un prieten plecat abia ieri de același om de serviciu, care m-a dus exact la aceeași odaie unde fusesem cu mai mulți ani în urmă. Corespondențele din Constantinopol cuprindeau în ambele locuri și știri nouă despre
