notele cuprinzînd o viață întreagă. Iar, la întoarcere, înșirînd pe jos aceleași strădițe, trecînd de la un campiello de granit și de marmură la altul, nemeream în sfîrșit în acel Campiello del Vin, în dosul otelului Danielii, unde, la ciocănitul vechiului mîner de fier, apărea, cu obișnuitul Chi è, găzduitoarea mea timp de aproape jumătate de an.
O surprindere extraordinară mă aștepta la Arhive. Palidul meu vecin de masă, Urbani di Gheltof, mă găsi într-o zi trudindu-mă înaintea unor manuscrise românești rătăcite la Veneția din schimbul cu Viena, care cuprindeau traducerile din viața lui Scanderbeg și a necunoscutului sfînt catolic Iosif Calasanzio, duios făcute de întemnițatul Vlad Boțulescu de Mălăiești, secretarul, puțin iluzionist și puțin șarlatan, al stăpînului, închis și el pentru înaltă trădare, Constantin Cantacuzino, fiul lui Ștefan-vodă și nepotul lui Constantin Stolnicul, care se visase despot al sîrbilor liberați. Nu fusesem deprins la Iași a ceti chirilica manuscriptă și, cînd am fost întrebat ce se cuprinde în aceste biete cărțulii scrise la întunerec și în mucezeală, mi-am cheltuit toată atenția ca să gîcesc. Ajunsesem la rezultatul care mă împiedeca de a părea ignorant în rosturilor cele mai firești ale țerii mele, cînd prietenul de ocazie, menit unei soarte tragice, îmi anunță că are și el, din moștenirea tatălui, arhivist la Murano, lîngă Veneția, unde se vînduseră hîrtiile unei mînăstiri de femei, scrisori românești. A doua zi îmi aducea primul pachet, în care, spre una din acele uimiri bucuroase, de să crezi că vei face o boală, mi se desfăceau pe frumoasa hîrtie ornamentată de fabricație venețiană scrisorile trimese din București ale Doamnei Ecaterina, soția levantină a lui Alexandru, Domn al Țerii Românești, și ale fiului ei, Mihnea, adresate către sora, către mătușa Marietta Adorno Vallarga, care-și căutase un adăpost de bătrînețe în cămăruțele călugărițelor muraneze. În zidul de întunerec
