s-a desființat carcera ei și orice călcare de ordine în afară de zidurile înaltei școli e supusă legilor țerii și dată în sama organelor obișnuite ale poliției și dreptății. – Dar eu sînt, Excelență, deși încă așa de tînăr, Oberlehrer, profesor de liceu la cursul superior. – N-are a face; ești înștiințat.
Inutilă recomandație, căci pe lîngă altele, aveam destul de lucru.
Întîi cu teza care-mi putea mijloci doctoratul, impus de condițile înseși ale trimiterii mele în străinătate.
La Paris, cetind paginile, frumos caligrafiate, ale operelor lui de Mézières, Visul bătrînului pelerin, tratatele de propagandă a cruciatei, formasem planul de a scrie Istoria literaturii franceze în secolul al XIV- lea, ambițios proiect pe care, ca și pe acela al unei Istorii a cruciatelor mai tîrzii, neglijate de obicei, l-am urmărit multă vreme și, cum se întîmplă cu asemenea subiecte îndelung netezite și mîngîiate, nu l-am realizat niciodată. Dar, între altele, copiasem părți însemnate din romanul, asămănător, al lui Toma al III-lea, senior al marchizatului italian subalpin, pe atunci de influență exclusiv franceză, Saluzzo, Cavalerul rătăcitor. Mă atrăgeau mai mult portretele de prinți contemporani, bine trase, unele considerații morale, cîte una și politică, decît fabula în felul obișnuit în acea vreme, cînd Roman de la Rose, în a doua parte a lui, mai hotărît alegorică, dar plină de aluzii contemporane, stăpînea sufletele. Vrînd să înfățișez acest produs literar, care nu era lipsit de interes, întrebuințasem și călătoria, umila mea călătorie a doua, în Italia, ca să cercetez, din fugă, și manuscrisul de la Turin, care în curînd va cădea pradă flăcărilor, așa încît lucrarea mea de doctorat, scărmănată cu ură de un Gabotto și un Rostagno, apărători îndărătnici ai istoriei lor locale bine știute, contra intrusului francez, a ajuns să fie înlocuitoarea parțială a textului dispărut. Era vorba acum să reconstitui și biografia marchizului
