vergi și de fîn peste o largă baltă fără să se fi întîmplat nimic; mai tîrziu a fost înlocuită cu un superb trotteur, pe care l-am dus și eu o dată acasă, dar singur eu știu cum, fără să-l pot opri, cu toate silințile mele, la scară. Am văzut lupul stînd vara cinchit în margenea lanului de popușoi. M-am culcat supt aria mirositoare de grîu aurit de care se izbeau bondarii greoi cu aripile roșii. Am privit, nu fără gînd rău, la fetele voinice cari cărau snopii cu care meșterul clăditor făcea coperișul trecătorului palat de spice și le-am văzut din nou, le-am auzit strigînd și cîntînd, – altceva decît Rodica lui Alecsandri! – în praful ridicat de batoza, în a cării căsuță verde cîte o bălaie nemțoaică da vrîsta mea urmărea cu (Ochii o rază de soare. Am asistat la prinderea în iaz cu volocul a nenumăraților pești de argint. Am văzut vînîndu-se vrăbii cu ploaie și o cucuvaie împușcată m-a privit cu desperarea ochilor ei galbeni; am cercat să cresc becața rănită, căzută din stolul plecat spre lumină și am jălit pentru calul isprăvit, lăsat să moară pe gunoaie. În nopțile clare, țintate cu stele, mi-a țîșnit în față focul care ardea clăile unui proprietar nedrept, și din vorbele fiilor de proprietari de la „dom’ Drăghici” știam că uneori și proprietarii asigurați o fac fără pedeapsă. Am auzit hărmălaia țiganilor, o clipă colonizați pe pămîntul lui Ermil, cari se băteau urlînd, cu copiii ca arme, ca să piară apoi ca pleava în cele patru colțuri ale lumii.
Dar am văzut și oamenii venind încrezători la socoteală și plecînd deznădăjduiți că le-a crescut datoria. Am înțeles că sînt multe feluri de a măsura cu prăjina. Am scrîșnit din dinți cînd biciul stăpînului a încunjurat trupul secerătorului întîrziat. Mi-am dat seama de ce vărul pleacă seara pe prispa din grădină, unde mergeau, de silă mai mult decît de voie, fete al căror farmec nu era de obrazul lui. Am plecat de acolo dușman al unei societăți sprijinite pe astfel de baze.
