cetatea Siretiului. Făgăduia să vie în Polonia chiar, pentru a se înfățișa Regelui la Camenița, la Sniatyn sau la Colomea.
Și acestea rămaseră cuvinte goale. Regele se însură cu deosebită pompă și lăsă grijile pe a doua zi, și apoi din zi în zi mai departe. Cînd el ieși iarăși în adunări și în fruntea oștilor, primejdii depărtate îl chemau în Prusia. Hotarul Nistrului și ruda de peste acest hotar erau uitate cu desăvîrșire.
Atunci Aron, care-și zicea Petru Voevod, ridică fruntea sa îndrăzneață. Se pare că omorîtorul fratelui său stia să umble neted cu oamenii de cari avea nevoie, pe cînd Alexandru, a cărui mamă trăia însă, sfătuindu-l în zădar, se vădi un desfrînat și un bețiv, care făcu să-i fugă de la Curte, setoși de a-și răzbuna necinstea, mulți boieri mari și mici. Astfel vedem de o dată pe unchiul Petru petrecînd în ziua de 25 August 1454 în inima Moldovei, de la viile Cotnarilor pănă la satul Băiceni, care era al lui Ioan Băiceanu, însemnat sfetnic domnesc. Lîngă dînsul stăteau oameni cari, în 1451, 1452 și 1453, sprijinise pe legiuitul moștenitor, pe copilul fără păcate, pe Veniaminul Polonilor: Oană Pîntece, Băiceanu, Duma Braevici, Costea Orăș, Hodco al Crețului, Micul Păharnicul, și unii dregători noi: Lazea Piticul, Ioan Vistierul, Toma Cîndea, Ignat Popescul, Ioan Bourean, Fedor posadnicul, Dragoș Păharnicul, Petru Iezereanul Comisul. Era socotit destul de tare, pentru ca, din unghiul de către Ardeal,
