Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/60

Această pagină nu a fost verificată

lîngă Baia, călugării de la Moldavița să vie să-i ceară scutiri care se întindeau asupra Moldovei întregi.

Alexandru rămase strîns în Țara-de-jos. Nici de la unul, nici de la altul nu mai avem știri din acest an. Cetele lor de boieri și țerani se încăierau în întîlniri a căror amintire s’a pierdut. Iarna-i împăcă însă prin liniștea ei albă. În primăvară, și Petru și Alexandru, care rătăcise un timp pe la hotare, cerînd, din Bănila în Bucovina, ajutor Polonilor, scoaseră oști, și ele se întîlniră în ziua de 25 Mart, serbătoarea Bunei Vestiri, la Movile, poate prin părțile Vasluiului. Nepotul fugi înnaintea unchiului, și în Cetatea-Albă, unde se ascunse, în vederea Mării, boierii strecurară otravă în băutura Iui. Buna Vestire îi adusese înfrîngerea, Pastile-i dădură moartea.

În August găsim pe Petru-Vodă stînd în liniște la Suceava. În ființa lui netrebnică se cuprindea încă sîngele lui Alexandru-cel-Bun, căci de Ștefan uitase cei rmai mulți, și de aceia întreaga boierime a Moldovei se adună în jurul acelui în care singur mai trăia neamul vechilor Domni, întemeietorilor. El îi primi pe toți cu dragoste, știu să-i ierte, să-i împace, să-i dăruiască; aproape ca pe un tovarăș de Domnie, el luă pe lîngă sine pe Mitropolitul Teoctist, care datoria cîrja sa lui Alexandrei. Abia încap numele în mărturiile bogate care întăresc hrisoavele lui.

Polonii se gîndiseră întăiu să ridice în potriva lui,