ce aveau Brașovenii în tara lui. La 17 Februar ale anului următor, din Suceava, Alexandru se închina lui Iancu-Vodă, făcînd o învoială în toate asămănătoare cu aceia încheiată odinioară de Bogdan. De Paști în 1453 un nou ropot de Tătărime arse malul leșesc al Nistrului.
Cu o lună înnainte însă în Maiu, Constantinopolul ajungea în mîna Turcilor, crucea bisericilor împărătești cădea în noroiul plămădit cu sînge la picioarele păgînului învingător; Sultanul Mohammed al II-lea, om cu gînduri mari, cu mintea luminată, cu voința de fier, așezîndu-se în Curțile bogate ale urmașilor lui Constantin-cel-Mare, trîmbițà spre cele patru părți ale lumii creștine amenințările sale. Vechi Scaune crăiești se cutremurau de această mare lovitură de sabie. Marea ducea însă pe Turci pănă supt zidurile Cetății-Albe, pănă la gurile Dunării; bietul Alexandrei, care dădu Polonilor vestea grozavă a luării Țarigradului, îngheță de spaimă pe jilțul său. Iancu-Vodă nu mai era Guvernator al Ungariei, căci regele cel tînăr Ladislas fusese adus în țară, și grija cea mare era pentru Unguri întărirea Scaunului regal. În sfîrșit, Alexandrei împlinia în acest an 1453 cei cincisprezece ani cari dădeau voie unui Domn moldovenesc să domnească fără epitrop. Acum el era dator să se închine la rîndul său vărului Craiul de peste Nistru. Astfel, la 23 Septembre 1453, el făcea jurămîntul de credință, în forma obișnuită, lui Predbor Koniecpolski și Ioan Kmytha, cari veniseră anume pentru aceasta în
