Și, fiindcă războaiele se judecă după scopul căruia i s’a închinat jertfa de vieți, nu trebuie să se uite că Turcii nu avuse înnaintea lor pe un apărător al țerii, neamului și legii, de care Ioan era pe jumătate străin, ci pe un Domn dorit de stăpînire îndelungată, care-și apăra cuca împotriva acelor ce i-o dăduseră și voiau acum să i-o smulgă.
Ioan, zis cel Cumplit, fiindcă se înfruptase prea mult din sîngele boierilor, fusese mazilit, bătut și spîrcuit pentru a se face un loc de Domnie lui Petru-Vodă, fost Domn al Țerii-Romănești. Și acesta era un trimes de-a dreptul din Țarigradul Împăratului. Dar ceia ce era și mai înjositor, ceia ce însemna încă o treaptă de umilință pe care o coboria țara, era faptul că Petru nu se putea numi fiul unui Domn moldovenesc, cum fusese sau stăruise că sînt cîți veniseră înnainte de dînsul în vechea Suceavă sau în Capitala cea nouă a Iașilor. Numai mamă-sa, Chiajna, soția lui Mircea-Vodă Ciobanul, Domn muntean, fusese din neamul lui Ștefan-cel-Mare, și Petru, căruia i s’a zis Șchiopul, om beteag și bun, purta numele lui Petru Rareș, tatăl Chiajnei. Dar, după judecata acelor vremuri, țara privia pe acest nou Petru-Vodă ca pe un străin, pus cu de-a sila de alți străini într’un loc ce nu i se cuvenia după dreptul cel vechiu. Și de-aceia în Domnia lui d’intăiu veniră necurmat de la Cazacii Niprului, amestec de luptători strînși din lumea largă, tot flăcăi frumoși cari ziceau că sînt Ioan-Vodă, dreptul moștenitor, care n’ar fi perit pe
