Mircea, Domnul muntean, lămurește întru cîtva lucrurile, prinzînd pe Iuga, în împrejurări ca acelea ale prinderii lui Roman, de sigur. Moartea smulge de lîngă Alexandru pe fratele acestuia Bogdan, care dădea poruncile și el, un timp, fără a-și lua însă alt titlu decît acel de «jupîn», pe care-l întrebuința orice boier. Dar încă din 1401, fără să fi murit Bogdan, Alexandru, pe care tatăl său îl numise poate așa după Alexandru Basarab, n’avea de împărțit cu nimeni grijile, răspunderile și răsplata sufletească a unui cîrmuitor de oameni. Era întăiul an al unui veac nou, și un veac nou se deschidea și pentru Moldova.
III. ALEXANDRU-CEL-BUN
Cu o adîncă recunoștință, urmașii au zis acestui Alexandru: «cel Bun». A fost bun fată de tară, pentru că n’a tăiat, n’a prigonit, n’a nedreptățit pe nimeni, și totuși a știut să-și stăpînească boierii fără să miște împotriva lor buzduganul sau să ascută sabia călăului. A fost bun față de străini, fiindcă n’a început nici-odată un războiu nedrept și n’a călcat nici-odată o legătură încheiată și întărită cu jurămînt de dînsul; dar pentru «dreptățile» lui și ale țerii lui el a fost totdeauna, și atunci cînd îl împovărau bătrînețele și moartea-l chema spre odihnă, un ostaș neadormit, viteaz și iute.
