desvoltate astfel din sate: Sașii când au fost aduși în părțile acestea nu au venit numai din regiuni pur germanice, ci mai ales din acelea renane, unde sângele galic e foarte mult represintat; limba lor e foarte apropiată de dialectul alsacian și titlul pe care și-l dădeau odinioară e de „Flandri”, din care Românii au făcut Flondor, cum au făcut „fleandură” din postavul de Flandra.
Era o deosebire vădita între satele lor și satele noastre. Satele Sașilor, fiindcă ei veniau mai mult din parțile Rinului, aveau un caracter coherent, roman, cu case lipite, cum sânt cele italiene sau francese, pe când satul barbar, trac, este compus din case risipite, încunjurate cu gard, având ogorul în alta parte, iar tocmai la margene iezerul, sau heleșteul, și pădurea. Dar faptul că în Ardeal satele săsești se întemeiaseră pe basă mai mult romanică, a ajutat foarte mult ca ele să se prefaca, potrivit nevoilor economice, în orașe; trecerea satelor cu case compacte la orașe a fost mult mai ușoară, pe când la noi ceea ce a împiedecat schimbarea a fost tocmai risipirea caselor, orașele noastre chiar păstrând pănă astăzi caracterul sătesc în mahalalele lor.
Centrele acestea negustorești din Ardeal erau încă foarte mici; înflorirea lor depindea, cu toate privilegiile de care se bucurară în curând, de deschiderea de drumuri, și drumurile nu erau încă deschise.
Afară de aceste târguri se ridicau ici și colo cetățile regelui Ungariei. Ele veniau după „pădurea regelui” – acesta este sensul cuvîntului Èrdély, de unde s’a făcut Ardealul, – adecă partea din pădurea cea mare răsăriteană care ajunsese în stăpînirea regelui Ungariei: dupa această pădure „ultrasilvană” se întindea, dincoace de părțile bihorene, „regiunea de dincolo de padure”, Transsylvania.
