de pe urma tuturor lucrurilor acestora trecătoare care s’au îndeplinit atunci, însă națiunile au rămas obosite și demoralisate. Când a apărut din nou idealismul, el a avut deci un caracter febril, bolnăvicios, căci romantismul pus în fața clasicismului represintă decăderea în ce privește echilibrul sufletesc, caie el este marca oricării adevărate civilisații morale.
Cum aceste acțiuni de arbitrarul provocaseră noua „coaliție", ș: cu Rușii, când s’a întors Bonaparte, el a găsit o situație grea. Anexările acestea treziseră pretutindeni îngrijorarea acelora în dauna cărora se puteau săvârși și alte acte de acest fel. Engle-sii nu puteau suferi pe Francesi în Olanda și Austriecii nu puteau admite o Italie devenită în întregime francesă. Dar nu era vinovat Bonaparte, căruia i se pun în samă toate păcatele, de shuația pe care a găsit-o la întoarcerea sa, ci el este chemat să dreagă lucrurile care se stricaseră. A înțeles însă această îndreptare numai supt raportul ideilor militare, dar, în ce privește
