crezul imperialist, el s’a convertit foarte ușor. Nu fusese, de altfel, în zădar Imperator în Italia la 1796-7 și un fel de Pa-dișah în Egipt, pentru ca să se întoarcă acasă ca un simplu particular,' prinsese și el gustul acestei indiferențe față de orice alta decât pasiunea de glorie, care trece înaintea tuturor celorlalte motive.
Avea ca primă datorie să recâștige Italia. El nu e nici data aceasta, cum n’a fost nici în 1796-7, inițiatorul; inițiatorii sânt tot membrii Directoriului, iar realisatorii Berthier, Championnet, Joubert, generalii cari, în ce privește atitudinea față de populația năvălită, afișau un cinism desăvârșit, fără nici-un simț față de umanitatea care sufere când se zdrobește sufletul, grupuri însemnate de oameni fiind mânați de-a dreptul către desnădejde și pieire.
La 1800 Bonaparte trece în Italia, pe când alți generali lucrează în Germania pe două linii, mergând spre Viena. El întâlnește în drumul lui de data aceasta ca feldmareșal și șef al
