Ce probleme mari nu se ridică, apoi, în Academii! Astfel, la Academia de științe morale și politice din Franța, chestiuni monetare, chestiuni de comerț, de industrie, toate acestea sînt necontenit presintate și lămurite acolo. Cine asistă? Nimeni. Se publică într’un buletin, pe care îl cetesc cîteva sute de persoane. Presa nu se interesează, ea care se interesează cum a fost strivit nasul unui negru de un campion încă mai sălbatec decît dînsul, sau cine a izbutit, cu mai multă dibăcie, să treacă prin toate acele înșelări de care dispun specialiștii jocului cu mingea.
Prin urmare, o întreagă activitate intelectuală, care este făcută de Stat cu cheltuieli mari, rămîne cu totul în afară de public.
Iată, la acel Institut de Franța, în anumite zile din săptămînă, se întrunesc membrii deosebitelor Academii. Acolo e știința cea mai înaltă, acolo se află oameni venerabili, acolo se frămîntă, se deslușesc unii pe alții, iar, în stradă, o lume al cării nivel e une ori foarte scăzut.
În ce privește clasele sărace, care nu sînt vinovate că sînt. sărace, în care sînt inteligențe mai strălucitoare poate decît ale academicienilor celor mai glorioși de acolo, căci aceia din stradă n’au fost puși în aceleași condiții, sînt oameni ale căror cunoș-tinți sînt ca și la 1500 și 1600, ca la 500 și 600 une ori. De ce este înăuntru în palatul acela ei n’au habar, iar cărțile pe care le-au cetit se resumă la cîteva manuale ce li-au căzut în mînă, sau la cîteva broșuri de propagandă revoluționară.
În afară de aceasta, gazetele. Ce cuprind gazetele acestea ?... Merge cineva dincolo de Paris, la Saint-Denis, unde este iadul pe pămînt, cu mii de oameni ținuți în afară de tot ce poate da religia, cultura: bestii care puteau fi sfinți și bestii care puteau fi genii. Născuți în cea mai desăvîrșită miserie, trăiți în cea mai perfectă neglijare, storși cît se poate și murind ca niște cîni cînd nu mai sînt folositori în fabrică. Este aceasta civilisație? Răspunsul trebuie să fie hotărît: nu. Civilisația trebuie, și, pentru civilisația aceasta, care să fie pentru orice om, în orice împrejurare, care să-l mîngîie, să-l înalțe, pentru aceasta orice om și orice instituție sînt datori să lucreze. Nu este numai datoria față de o țară și de o națiune, ci datoria față de umanitatea însăși. Datoria aceasta este complet neglijată și într’o țară cum este țara noastră, țară de oameni inteligenți, cari pot învăța orice: o minune ce daruri se găsesc în mintea și inima acestor oameni.
