de acela împotriva tiraniei căruia se luptă însăși puterea de viață și instinctul de independență al sufletului omenesc.
Oriunde, în toate domeniile, nu numai în domeniul universitar, dar în toate ramurile culturii, se produce însă, nu numai la noi, dar și aiurea, o mișcare împotriva abstracției mîndre de sine, care crede că este cu atît mai vrednică de rostul ei, cu cît evită orice contact cu viața.
Iată, în timpul din urmă, am avut de vorbit în două locuri despre musee, și arătam cît de greșită este părerea pe care și-o face cineva de obiceiu despre un museu, părere pe care o au și conducătorii de musee. O pînză e luată dintr’o biserică, unde era potrivită pentru cutare arhitectură, pentru cutare fel de lumină, pentru privitorii cari se găsesc într’o anumită atitudine și stăpîniți de anumite sentimente acolo, în biserică, în sunetul de orgă unit cu rugăciunea latină, slab rostită de preot. Evident că pînza este făcută pentru aceasta, iar tu ai luat-o și ai prins-o în cuiu într’un loc unde e doar un părete alb, și, alături, pui altă pînză, să zicem: de același pictor și din aceiași vreme. Cronologic, se potrivește, numai cît pînza era făcută pentru altceva. Pui o natură moartă undeva pe părete; natural că vederea acestei naturi moarte amintește o sală de mîncare, numai cît, la Museu, stau oameni flămînzi și se uită la lucrurile acestea așa de bune, regretând că pînza nu se găsește în sufrageria pentru care a fost făcută. Dacă același pictor a făcut o natură moartă și a făcut un tablou religios și altul istoric, cum ele aparțin aceluiași om, aceleiași școli și aceluiași secol, ele se pun alături.
Și criticam în felul acesta, nu numai așezarea museelor, dar faptul că museele sînt oarecum în afară de public, care, cu cît vine mai rar și este mai puțin, cu atît este mai mulțămit conservatorul museului. Niciun funcționar științific în Europa nu se deranjează, pentru ca să-i poți adresa o întrebare, nicio carte nu-ți este la îndemînă; se evită, în foarte multe musee, pînă și însemnarea aceia de pe tablou, care să te lămurească asupra valorii artistului.
Acestea sînt deci lucruri moarte. Și am avut satisfacția, acum în urmă, cînd am luat un ziar frances care reproducea discursuri ținute la Academia din Paris, că un altul preșinta această chestiune la fel cu mine.
