scânduri prbaste; aiurea s’a dat foc fără niciun rost ierburilor uscate care dogoresc trunchiurile. Fermele sânt sărace, unele în ruină. Proprietarii se schimbă des. Nici-unul rfu-și crește copii pentru pământ. Vechii descălecători n’au urmași; tot felul de nații se abat aici și pleacă. Urme de ogoare de porumb; grămezi de știuleți cu boabele pe dânșii, pentru hrana păsărilor, zac pe câmp, cu unelte părăsite, care ruginesc. Dar pretutindeni automobilele la scară. In vre-o două locuri grâu de toamnă sămănat egal cu mașina. Se cresc vite, care nu se văd, găini, alte păsări; laptele se adună de la mai multe ferme, când de unul, când de altul; în țara unde furturile sânt foarte aspru pedepsite, nimeni nu se atinge de vasele de metal puse la margenea drumului. Drum de cărămidă, de ciment, admirabil de neted, făcut în ultimii zece ani în locul unor hârtoape mai rele ca ale noastre.
Limbile de foc ale fabricilor ni arată calea la întors.
Dimineața, ceața a cuprins din nou totul. Urlete și huruitul mașinelor îi străbat obscuritatea. Mărunt și fricos, umil un soare roșu pare acățat de colțul cel mai înalt al sky-scraperului: un balon uitat acolo sus de vre-un copil.
Și totuși ce zi luminoasă se face pe urmă, caldă, dulce, cu cele d’intăiu zboruri de albini în aier! Ne oprim o clipă la casa din margenea pădurii-parc pe care și-a făl-cut-o un Sebeșeanu, d. N. Tecău, Clădire de cărămidă, bine zidită și bine împărțită, tot rostul gospodăriei de acasă unit cu tot ce poate da tehnica americană; .pentru grădina viitoare s’a adus în saci gunoiul de oi din California. Apoi tot înainte într’un peisagiu de veche idilă neatinsă, cu boschete mari de frumoși arbori pe înălțimi mărunte, domoale, rare ori acoperite cu ferme. E de mirare cum s’a păstrat naturii acest colț privilegiat de liniște și frumuseță. Numai păsările lipsesc:
- Unde Vin cu drum de fier,
- Toate păsările pier.
