Și, țotuși, cu negrii de toate vrâstele, din toate colțurile, ce dulce e această zi de 20 Februar, supt cerul pe care aici uu-l pătează fumul! Femei deretică îrl jurul caselor cu ăereștile încă lăcătuite, copii se joacă în margenea drumurilor nepietruite în al căror nisip înegrit se cufundă piciorul. In fața frumoaselor școli înalte de cărămidă grupe de fete sar ori se prind -în idilice danțuri. Scânteietoare de curățenie, încunjurate cu arbuști cari prind a se găti de primăvară, casele în toate colorile, une ori și de cărămidă, .se scaldă bucuroase în lumina care se întoarce. Natura însăși pare că se face ispititoare ca să oprească pe ai noștri în locurile unde ca niște funebri ghiocei cele d’intăiu morminte românești din colonia de patru sute de suflete răsar sfioase printre plăcile de piatră supt care dorm -stăpânii.
De jur împrejur se întinde țara furnalelor, țara de ceruri roșii în noapte, de nesfârșită licărire a miilor de ochi .-electrici, țara ținută supt presiunea muncii și a câștigului, — nu a nobilei munci de datorie, cu pierdere, ci a vulgarei munci care scontează recompensa imediată și care, dacă ea n’ar mai fi abundentă, s’ar opri imediat în părăsire și în revoltă.
Printre ferme în noapte ajungem întăiu la linia de prăvălii a Hubard-ului. II trecem imediat pentru ca într”o altă vale — aici totul e orânduit, pe văi — să atingem cele trei localități reunite Sharon, Farrel și Whitland.
Aici Românii sânt numeroși, poate pănâ la o mie, făuritori de oțel ca și vecinii lor. Ga să ajungem la bisericuța dor ne strecurăm prin străzi laterale, în fumul duhlit >care e veșnic amestecat cu aierul viciat al prairiilor încă tolerate pănă la ridicarea altor coșuri de „factory”. Apoi trecem la „hala” lor largă, împodobită de jur împrejur -cu chipuri de luptători ardeleni și de Voevozi de la noi, Ștefan-cel-Mare, „patronul societății Transilvania” — înainte
