NOTE PE DRUM
Aceștia sânt vre-o opt familii. Totuși părintele Holdăr li-a clădit o frumoasă biserică de cărămidă roșie aparentă, unde se face slujba din când în când; icoane de un interesant stil naiv; dedesupt e o sală de adunare, cam părăsită. Presbiteriul e ocupat, în lipsa preotului permanent, de-o familie de muncitori români, chiriași. Bărbatul, care a trudit toată noaptea, doarme, cheia nio dă femeia, din părțile Albei-Iulii, adusă aici abia de doi ani; albă, fragedă, o podoabă a câmpiilor noastre, mutată în aceste aspre locuri de muncă. Nu știe de ce a venit, nu știe dacă-i place, nu știe dacă se va putea întoarce. I-i frică de noi și de dânsa singură. Crește în această pustietate întăiul ei copilaș.
Orașul vecin, Warren, e foarte frumos, de și numai puțin mai mare decât celalt. Acum douăzeci de ani, ni spune părintele Ilie Pop, fost la Ludoș, în casa primitoare a căruia găsim mâncările de acasă și o gustoasă mămăligă cu brânză, aici nu era decât o localitate de retragere, o colecție de vile. Apoi fabricile au venit, oțelăriile, învinse întăiu, învingând pe urmă, noua clădire lângă ruina veche. Și odată cu ele muncitorii, aceia cari îșî ard obrajii, rămași veșnic pecetluiți cu aprinsa marcă a lui Vulcan, înaintea vălurilor de metal alb de topire, pe care-l fac, îl aleg, îl aruncă în forme, câștigând și pănă la 30 de dolari zi. Sânt de toate neamurile, cu voia de a-și numi și străzile: Italienii âu „Bella vista”, noi „București”, și „România”.
Mergem la bisericuța foarte bine îngrijită. Câțiva oameni sânt adunați acolo: Făgărășeni, Arădani, cele două feluri de Români mai des represintați în aceste locuri. Li vorbesc de primăvara care izbucnește subit, ca dintr’un cuptor nevăzut. — E frumoasă primăvara în țară. — E frumoasă oriunde. — E bine în țară. — Oriunde muncește cineva, e bine. Așa vorbesc femeile. Bărbații au găsit formula perfectă a ceia ce se cere de la dânșii: „Aici e o țară de rupt oasele”.
84
