orice călător și pelerin, asupra artei Apusului, păna în regiunile Rinului și pănă în Franța de Răsărit. De aici trecerea e ușoară la rotundele, albele creațiuni ale seninei ceramici italiene, de meșterii mai mărunți, între care creațiuni una, de o energică rusticitate, Samaritana lui Giovanni della Robbia, poate fi pusă între ce a dat mai bun arta din acest timp al primei Renașteri. Unica e fântâna de argint și smalț, găsită la Constantinopol, în care lei, dragoni, figuri omenești se amestecă în cea mai rafinată, dar nu și copleșitoare, varietate.
Pe lângă interesante pagini de miniatură, și un splendid covor de Tournay, pe lângă o mare colecție de armuri destul de rare, Museul înșiră o foarte aleasă succesiune de picturi din toate școlile. America însăși e mândră că poate presinta câte ceva din portretele unei întregi școli de răbdători portretiști întainte de revoluție sau din vremea luptei pentru libertate : Hurd, Hesselius, Sully, Jarvis, în a căror onestă familiaritate se simte ceva din spiritul care însuflețește arta englesă din vremea unui Hogarth care, e adevărat, este și a lui Reynolds, a lui Romney și West, de cea mai aleasă distincție. Din această inspiratoare artă a vechii patrii vin doi Turneri, dintre pari unul, cu un peisagiu de fantasie, plin de coloane antice și de arbori din Sud, în fața căror marea-și joacă diafanele, bizarele ilusii de formă și coloare, e una din marile pânze ale descoperitorului minunilor aicrului liber „Lesbia înaintea păsării moarte” a lui Reynolds e încântătoare de atitudine ca și de perfectă tehnică.
Ceva din pictura Țerilor-de-jos, un Wouvermans, doi Teniers, o învălmășită pânză rumena a lui Rubens, și din a Germaniei la sfârșitul evului mediu. Italienii sânt larg represintați, de la dulcii Sienesi râzători, de la Florentinii încă stângaci, la un Morone și un Bassano, la școala lombardă, cu Luini, la un Tintoretto neisprăvit, de o impresionanta și unică sinceritate: Madona și copilul, în schițarea largă; cu aspre dungi roșii și albastre,
