negri la serviciul restaurantului, pană la inspectorul lui, negri ca portari.
Problema neagră preocupă din ce în ce mai mult opinia publica a acestei țeri, care se simte prefăcându-se zilnic și caută linii de orientare pentru viitor.
S’au aruncat — și de șefii lor, cari sufăr de inferioritatea actuală — mai multe soluții, de la aceia a întoarcerii, în Africa, firește absolut imposibilă, și față de negrii de acolo, cu totul alții, și față de stâpânitorii europeni ai teritoriilor, la întemeierea unui Stat negru în America, de unde ar ieși însă un antagonism fățiș, și supt raportul politic-teritorial, între cele două rase. Acuma curentul, chiar în Sudul care li interzice tovărășia în restaurante, în oțele, în trenuri și tramvaie, pe stradă, este spre asimilare.
Negresele sânt, spun toți, căutate de albi, și atâtea albe chiar ar avea o bolnavă slăbiciune pentru negrul buzat cu trupul de bronz. Mulatrii sânt pe toate drumurile și de toate colorile, pănă la domnișoara abia cafenie, cu parul lins și nasul format, cu buzele fine, care numai în lucirea, răpede a ochiului lacom de iubire are tresăririle violente ale rasei sale. Și astfel se poate arunca profeția ca de acum în vre-o jumătate de veac negrul ca atare va dispărea și prejudecățile rămase pănă azi vor face să râdă urmașii cari vor avea fiecare o picătură de sânge negru sau o legătură morală cu lumea credincioasă neagră. Deocamdată, pe lângă câțiva oameni de școală, scriitori și artiști — niciun om politic deocamdată—, negrii de ambele sexe suie și coboară ascensoarele, spală cu mătura marmura gărilor, păzesc poarta oțelelor și smuncesc farfuriile oaspeților la restaurante.
Când, la anul 2000 al profețiilor, chestia de rasa n’ar mai exista, după acești prooroci poate cam grăbiți în conclusiile lor, e o întrebare daca se va mai păstra simțul de familie, a cărui slăbire va fi ajutat la fusiunea unor formațiuni fisice și morale așa de deosebite.
