lui, care a și fost condamnat pentru un pamflet. Pe vremea când era condamnat fratele lui, Benjamin a continuat ziarul.
In ce privește arta din această vreme, peisagiul american, pe la 1780, n’are nicio importanță, cum în general nu are nici cel frances, peisagiul fiind numai întovărășirea unor personagii. La Watteau, la Boucher el este o grădină, un raiu artificial care încunjură păpușile omenești cele mai elegante și mai sprintene. Natura pentru natură n’a existat pănă în secolul al XIX-lea, nici în literatură, de altfel.
Dar Rousseau? La Rousseau e un cas special: lacul de Geneva, Alpii; dar și natura lui Rousseau e de fapt foarte artificială, foarte abstractă în fond. Mai târziu, la Chateaubriand chiar nu totdeauna lucruri văzute, ci lucruri așternute de asupră realității, o tehnică de birou suprapusă peste o observație foarte relativă și care dovedește o mare parte din imaginație. Mirosul sintetic al naturii întregi, parfumul ieșit din fiecare pom, din fiecare floare, din fiecare brazdă tăiată în pădurea primitivă, farmecul multiplu și indescriptibil care ne îmbată pe noi astăzi, când ne rupem din viața orășenească pentru a ne cufunda în această imensă natură din care sântem o mică parțe, care ne‑a dat lumii și care ne va cufunda din nou în brazdele ei, aceasta natură nu se găsește nicairi, nici în Europa în acea vreme. Declamațiile sentimentale ale bunului Bernardin de St. Pierre nu‑i pot ținea locul. Cum era să se ceară deci artei americane simțul pentru natură? Natura? Atâta suprafață de pădure câtă poate fi tăiată în atâta timp și care, dusă la fierăstrău, poate să producă atâta sumă. Un râu? O posibilitate de a face o cascadă, punând în mișcare o moară sau același fierăstrău.
Dar omul în vremea aceia era interesant. Oricare om și mai ales acel care avea bani sau, dacă mai era și erou, cu atât mai bine! Și cine nu se poate simți erou într’o
