pe urmă, într’o măsură nu prea strălucită. Căci niciodată Franklin n’a făcut parte din plutocrația americană. Era totuși priceput în afaceri; când se băteau Englesii coloniști cu Francesiit a fost aprovisionatorul armatei englese.
A ajuns la o filosofie practică pe care a pus‑o și într’un fel de decalog care nu e fără îndoială de natură să ne împiedece de a zimbi puțin. Sânt lucruri foarte bune, dar pe care le știe toată lumea, și noi sântem așa: de îndată ce știe un lucru toată lumea, nu mai e bun; e bun numai ceia ce nu înțelege nimeni.
Franklin, într’o formă patriarhală, a spus lucruri minunate. In general, pentru orice om cult, cetirea a două cărți ale lui Franklin este aproape o necesitate. Autobiografia lui, pe care n’a putut‑o duce pană la sfârșit pentru că a început‑o târziu și a murit la optzeci și patru de ani, cu o seninătate ca pe vremea filosofilor greci. Ultima lui scrisoare este de toată frumuseța. „Autobiografia” a fost tradusă în toate limbile. Este apoi o lucrare de știință vulgarisată, Poor Richard’s Almanack, pe care Francesii au tradus‑o supt numele de „Science du Bonhomme Richard”, în care „nenea Richard”, am zice noi, spune o mulțime de lucruri bune. Când eram în școala secundară, se dădeau premii cu multă îngrijire; la Ministeriul Instrucției, la Prefectură se gândiau să nu puie cine știe ce carte în mâna elevilor, și între premii, pe lângă unele cărți didactice foarte vechi pe care autorul nu le putea vinde, și literatură bună și cărți de știință, printre care și aceasta a lui „Nenea Richard”, care putea să folosească și unui elev de liceu din Moldova-de-Sus, prin anii 1880-l890.
Iată omul care a represintat literatura americană.
El a represintat și jurnalistica, puțin deosebită de învățăturile lui „Nenea Richard”, pentru că omul mai are și pasiuni, și, când scrie o carte, se mai ștăpânește, dar, când face un articol de gazetă, mai puțin. Erau și pamfletari pe vremea aceia; dacă nu Franklin însuși, fratele
