După Lincoln, o serie de președinți — dintre cari unii au fost asasinați: Lincoln, Grant, Mac Kinley, — au avut în mână America.
Nu e nevoie să spun că președintele însemnează acolo o mare realitate; e mult mai mult decât un rege constituțional. El poate impune voința sa Congresului și, cu toate formele constituționale, poate bravă Senatul. Președintele este stăpânul Americei, de și n’are o sală a tronului. La el întri când vrei. E șervit de negri. Negrii au servit și pe regina Maria, când a visitat pe președintele Coolidge. Oricine poate întra la președinte. După ce am ieșit eu, cu ministrul României, de la audiența președintelui Hoover, fostul hrănitor al Europei în timpul războiului, era un cețățean care adusese o pasăre împușcată de dânsul și pe care voia să o presinte direct președintelui Hoover. Totuși, de și formele lipsesc, e o formidabilă realitate puterea președintelui american. Hoover, despre care adversarii spun că este un Coolidge, dar fisicește mai mare — și Coolidge n’a fost dintre mărimile lumii, dar, cu toate acestea, atâta vreme cât a avut puterea, America‑i sta la disposiție cum stă astăzi la disposiția lui Hoover—, are un mare plan de creștere a agriculturii în Vest. E un om de foarte mare energie și un realisator destul de fericit.
Societatea americană însă nu aparține nici președintelui, nici Congresului, alcătuit din oameni aleși, nu aparține nici Senatului alcătuit din câte doi represintanți de fiecare Stat, indiferent de cifra populației. Societatea americană aparține asociațiilor, ligilor, aparține formațiunilor de interese materiale sau aparține asociațiilor religioase.
Omul politic nu domină societatea. Omul politic represintă pe cineva, democrat sau republican sau socialist, care stă la disposiția acestor asociațiuni. Alegerile sânt determinate de problemele economice, și une ori și de oarecare curente morale. Rolul omului politic este extrem de restrâns, și necontenit el pierde puterea din mână. Spunea unul din scriitorii mai recenți că el se găsia într’un
