Ea n’avea nevoie de negri, pentru că nu cultiva bumbacul regiunilor tropicale, și pentru că avea mașini, iar imigranții nu veneau la New-Orléans, ci la New-York.
Și astfel s’a ajuns la un războiu civil.
A fost strivit Sudul, de și părea că va fi biruitor, de și Europa recunoscuse Sudul ca Stat de sine stătător, de și Napoleon al III-lea și Gladstone în Parlamentul engles recunoșteau existența a două Americi în loc de Statele-Unite de odinioară. S’a dat bătălia de la Gettysburg. Am fost pe acel câmp de luptă, și l‑am străbătut cu foarte mare jenă. Aici au murit albii, cei mai frumoși represintanți ai lor, pentru frații noștri cu pielea neagră. Oricât te-ai sili, nu poți să recunoști în ei oameni represintând aceiași umanitate cu tine. Era și o vreme potrivită pentru tristeța sufletului mieu; pornise un vânt sălbatec și o zăpadă neașteptată, care biciuia obrazul. Totdeauna voiu rămâne cu visiunea câmpului de la Gettysburg legat de amintirea răscoalei tuturor elementelor care parcă înadins se băteau înaintea istoricului peste monumentele de marmură ale celor căzuți în războiul civil.
A doua zi după această victorie, Sudul a fost ruinat. A căutat cu ce să înlocuiască pe negri. Pentru unii, oamenii albi săraci, a fost foarte bine, căci au găsit o ocupație pe care n’o aveau înainte. Acum, în Sud, sânt trei feluri de oameni: omul alb bogat, omul alb sărac, și negrul, care, îndată după liberare, a prosperat, și acum stăpânește. Și, când albii se băteau pe Rin, negrii au venit în factories, în fabrici, așa încât, azi, ei se întind necontenit. La Washington— și nu e de mirare, pentru că orașul e în margenea Virginiei, într’un teritoriu cu populație neagră—, ei au paritatea, și se întind tot în spre Nord, către New-York. Asistăm astfel la triumful negrului, în fundul căruia se găsește totuși vechiul sălbatec, duios de obiceiu, dar teribil în momentul când se deslănțuiesc instinctele sale. Cu America cenușie, jumătate neagră, nu știu cum se va putea înțelege Europa noastră.
