mare otel când se făcea alegerea președintelui Republicei: oamenii vorbiau despre ce voiți, dar despre alegerea președintelui nu vorbia nimeni; lucrul li era indiferent. Politica nu mai este între preocupările societății americane.
Atunci această societate, de cine este guvernată? De oamenii cari nu apar, cari sânt în fund, de oameni ca Morgan, Rockefeller, Armour, Carnegie, de omul petrolului, oțelului, căilor ferate, jamboanelor. Aceștia sânt cei ce conduc de fapt societatea americană, ei o au în mână. In această standardisare a întregii societăți americane, pusă la disposiția câtorva „Napoleoni ai producției”, în această standardisare și domeniile spirituale sânt strânse în anumite mâni.
Era o vreme când, dacă aveai o ideie fecundă, ajungeai bogat, dar, când ideia d‑tale lovește un lucru organisat și ar putea sărăci pe oamenii cari represintă producția de acum, ea poate fi cea mai fericită și totuși va fi zdrobită, pentru că nu poți să schimbi tot aparatul de fabricație. I‑a trebuit lui Ford un curaj extraordinar pentru ca să schimbe numărul ușilor automobilului său; a trebuit creditul lui Ford pentru ca să poată ajunge a schimba tot utilagiul în vederea fabricării automobilului cu patru uși, și s’ar putea întâmpla, ferească Dumnezeu, ruina lui Ford, fiindcă a făcut încercarea aceasta în momentul când vânzarea americană este din ce în ce mai slabă, când se licențiază lucrători, când sunt 3.500.000 de șomeri și numărul lor se mărește în fiecare lună, când unii încep să vorbească de revoluție printre șefii șomerilor. „Căpitanii” aceștia ai Americei, oameni de rasă anglo-saxonă, cari samănă cu ce erau în secolul al XVI-lea unii Spanioli cuceritori ai Mexicului, un Pizarro, un Almagro, un Cortez, aceștia sânt stăpânii Americei.
Mi s’a întâmplat să asist la o scenă foarte interesantă în redacția celui mai însemnat jurnal american.
Puterea ziarului este imensă; un articol publicat de un ziar trece în sute de gazete; el e standardisat: cu un singur
