în treacăt atunci când am vorbit despre rasă. Fiindcă aici istoria și etnografia se confundă. Indată ce un popor nu ăjunge să îndeplinească acte individuale, îndată ce un popor nu presintă, în anume personalități și în anume momente, viața sa, istoria și etnografia sânt una, și, deci, un capitol de etno-istorie indiană ar trebui să se puie la începutul vieții Statelor-Unite.
După aceia, vine, natural, un alt capitol; cea d’intăiu apariție a coloniștilor aparținând rasei noastre.
Inainte de a ajunge la acest capitol, dați-mi voie să intercalez ceva care se ține tot de Indieni.
Spuneam, în cea d’intăiu conferință, că în toată America se întâlnește o foarte veche artă și că în regiunile din Sud este o formă naturalistă, realistă, iar, alături, o sforțare a imaginației de a presinta oameni și animale într’o formă tragică și caricaturală în același timp. Partea de Nord, și toată Canada, are altă artă: arta liniară, geometrică, stilisată, care nu dă obiectele și ființile așa cum sânt, ci le prelucrează așa cum le prelucrează și arta noastră populară. Deci două feluri de artă deosebită.
Am mai spus un lucru: în ce privește arta din Sudul Americei, care are asămănări cu arta chinesă și cu cea din India, asămănarea e așa de mare încât trebuie să te gândești la posibilitatea unui contact cândva, să crezi că a fost cândva, peste Oceanul Pacific, posibilitatea unui schimb. Cum a trecut civilisația chinesă în Iaponia, nimic nu împiedecă faptul că la un alt moment să fi putut trece și în America. Drumul este foarte lung, de și presărat cu insule, dar îndrăzneala noastră, de când avem mașini de tot felul, este mult mai mică decât a oamenilor de de mult, din vremea când ei n’aveau ajutorul mașinilor. Gândiți-vă la piramide, făcute de oameni cari n’aveau la îndemână scripetele noastre; la Bretonii cari și-au înălțat dolmenele și menhirii fără să aibă mijloacele tehnicei moderne. Atunci când îi lipsia ajutorul tehnicei, omul a putut să facă minuni. Tot așa și în domeniul
