Străbaterii mărilor. Se poate întâmpla ca în timpuri foarte îndepărtate să îi existat între Iaponia și coasta A-mericei, dacă nu o Atlantidă — nu jnai cred în Atlantida de când a trecut în romane și în cinematograf--, dacă. nu un continent, dar insule mari oare astăzi sânt mai mici, sau insule dispărute cu totul astăzi Oricum să fie, nu se poate explica prin generație spontanee existența în Asia, de o parte, și în America centrală, de altă parte, a unei arte atât de asămănătoare. Risc foarte mult spuind că și între înfățișarea Indienilor celor ade\ ârați și a unor locuitori ai Asiei trebuie să fi existat oarecare legături. Acum fn urmă, vedeam. în București o Țigancă, cu copilul, stând chircită într’un colț, și imediat mi-au vehit în minte femeile din Albuquerque care în aceiași atitudine vindeau, broderiile lor. Nu îndrăznesc să spun c£ pariașii din India și rasa roșie americană sânt una și singură rasă, cu toate acestea sânt similitudini așa de mari încât, cu foarte multă socoteală, se pot admite și anumite amestecuri etnice.
Dar partea aceasta nu interesează, pentru că nu privește Statele-Unite. Interesează însă altceva: un covor indian nordic este un covor românesc. Cutare covor mare indian ai putea zice că e de la noi, din Prahova sau din Basarabia, ori din Moldova de Nord. Aș admite deci că odinioară, pe la strâmtoarea de Behring, a pătruns, dacă nu rasa însăși, cum admit unii istorici din America, dar măcar arta.
Prin urmare a fost, pe lângă capitolul indian propriu-zis, un alt capitol, foarte vechiu, un capitol de comunitate de cultură preistorică între America indiană și între Asia și, prin Asia, cu anumite regiuni din Europa, un capitol pe care numai arta ne permite să-l gâcim, dar cu privire la care nu se poate ajunge la precisări.
Acum vin la rasa albă.
A pătruns întăiu într’o formă pe care nimeni n’a definit-o, și a făcut rău, pentru că e foarte ușor.
