mare bibliotecă francesă, bucuria cea mai mare a întregului personal este când se apropie ceasul de ieșire și-ți poate striga întăiu: „Messiears on va fermerl” și după aceia, răstit: „On ferme”, iar după „on ferme” toate scaunele sânt trântite, cu cea mai infernală musică, de trebuie să ieși; pe când în- anume museu american, la Philadelphia, mi s’a întâmplat de am venit după ora fixată pentru închidere. Ei bine, s’a întors gardianul anume pentru noi; am stat cât am vrut și, când ne-am gândit să-i dăm un bacșiș, însoțitorul mi-a spus: „aici nu merge, strânge-î mâna ca unui gentleman, căci a făcut un gest de gentleman și se cade ca și d-ta să faci alt gest de gentleman, ca între oameni egali”.
Și aceste biblioteci și musee nu sânt răspândite unul aici, altul dincolo. Ea Philadelphia, alături de orașul cel vechiu, al fabricilor, este orașul luminii: de jur împrejur așezăminte de cultură: în fund Biblioteca, o clădire în stil grecesc, în partea stângă Museul Rodiii, iar tot ce a rămas pe alături se va dărâma și se vor face numai zidiri pentru luminarea sufletului. Ya fi un fel de sacră Acropole. La Chicago s’au făcut musee fără păreche pe lume.
In ce privește Universitatea, ea nu e, ca la noi, un pătrat de clădiri așezat între patru străzi, unde bălăngănesc de dimineață pănă seara toate tramvaiele, unde șuieră toate sirenele celui mai zgomotos oraș din lume. Am căutat, într’un moment, să împiedec măcar deschiderea străzii dintre Școala de Arhitectură și Universitate și am propus să se facă un parc care să unească cele două școli. Natural mi s’a făgăduit — mi se făgăduiește totdeauna orice; în ce privește realisarea, e altceva, dar toate automobilele trec pe supt fereștile Universității pe noua stradă deschisă în locu’ parcului ce propusesem. In America, Universitatea e ,un oraș în mijlocul unei păduri, cu poiene largi în mijlocul ei, care sânt ale Universității; acolo, în mijlocul pădurii, se ridică cele mai frumoase palate din lume, în stil gotic, din £are una costă câteva milioane de dolari. Sânt Universități
