Dar, înainte de toate, acesta e un Museu de pictură.
Cu multă trudă s’au adus aice fresce catalane (de la S. Maria de Mar), și navarese (S. Bandello) din veacul al XIII-lea, cu obișnuitul caracter oriental, bizantin, cu gama rară de colori pierdute. Italia primitivilor a dat un Crivelli, în care calma ieșire din mormânt a lui Isus, în mișcarea de uimire a celor încunjurătoare, e cu totul nouă, un Memmi de înflorire și, trecând pe la Fra Angelico, un Luini din cei mai buni, două foarte frumoase portrete de Tintoretto (un Alessandro Farnese). Veneția lui Guardi stă alături de a lui Canaletto. Spania e represintată printr’unul din cele mai impresionante tablouri ale „Grecului”, printr’un aspru Ribera, prin copiii regali și tânăra viitoare regină francesă Maria Teresa, de Valasquez, prin chipul, cu așa de vii ochi negri, al fiului lui Goya, de la care și un altul, palid. Dintre vechii Germani, o dulce figură de femeie calmă a lui Cranach. Una din cele mai delicate pânze ale lui Roger van der Weyden: Sf. Luca zugrăvind pe Maica Domnului. Bătrânul lui Rembrandt e numai o aburire de lumină, o aureolă, soția lui Tulp are un zimbet de Gioconda și ispitirea cutării doamne, într’un cadru care cuprinde și femeia scoțând apă din fântână, a pus în joc toate artificiile marelui maestru de umbre și licăriri. Familia lui Carol I-iu al Angliei de Van Dyck e de o perfectă grupare. Un dublu portret de Rubens. Micii Flamanzi sânt numeroși.
Pictura englesă e destul de larg represintată, printr’o frumoasă serie de portrete. Dacă Turner își încearcă jocul de raze prin negură și de-asupra munților Svițerei, în Cascada de la Schaffhausen, el are și una din cele mai înfocate vedenii de Mare ale lui. Americanii, pănă la cei mai noi, ocupă un loc potrivit și meritat; pe lângă câțiva Copley, cele mai bune portrete, neisprăvite, de Stuart, ale lui Washington (redat și în marmura senină a marelui Houdon) și soției lui. Sargent are o mai variată fațadă ca oriunde, cu pânze neașteptate, o Veneție, un Apolon și Musele,
