un stol de Danaide. Bine represintat e și pictorul Winslow Homer, câte ceva din Hawtnorne, cu sfânta sa mamă; curatele gravuri ale lui Blake cu istoria Fericirii și ispitelor Răului.
Dar mai ales la Francesi, iubiți și aici, s’a făcut harnica., iubitoarea recoltă. Ea începe cu portretul, de un maestru necunoscut, al lui Pierre de Bourbon din al XV-lea veac. Câte ceva din-epoca lui Clouet. Pictorul lui Richelieu, Phi-lippe de Champagne, are un Arnauld d’Andilly, luminos. Grația figurilor mitologice ale lui Poussin se adaugă supt penelul lui Claude 'Lorrain la farmecul scenei dominate de cerul celui mai dulce apus. Secolul al XYIII-lea are și un Watteau de o extremă delicateță, câte un Cnardin, un fermecător portret al lui Franklin de Duplessis, un portret de femeie al lui Greuze (.,Chapeau Blanc”). Un onest și solid portret de Ingres și o luptă cu leii a lui Delacroix, în fața căreia e larga pânză asămănătoare a lui Henri Regnault, așa de curând pierdut.
Noua școală francesă însă a fost în rândul întăiu al prețuirii din partea donatorilor. Corot apare și cu’ visiunea puternică a insulei S. Bartolomeo, cu încercarea îndrăzneață de a crea un peisagiu de Infern pentru intrarea lui Virgil și a lui Dante. L’hermite are obișnuita lui pre-sintare socialistă cu Hristos înaintea trudiților moșnegi. Dar o întreagă odaie e consacrată lui Milletj aici e viteazul Sămănator, idila Nașterii mielului, sacra Recoltă,’ icoana de nevinovăție a Păstoriței, triumful roșu al Soarelui de iarnă', truda Săpătorilor, vedeniile de adevăr iubit. Alături o scenă de vânătoare, sumbră, dură a lui Courbet, diafane năzăriri ale lui Monet (un peisagiu frances și o Veneție), un Renoir, unul din cei mai buni Degas. Se merge pănă la „Lângă Râu” a lui Lerolle, așa de pașnică. Cu mirare descoperi o pânză a lifi Vereșciaghin.
La Harvard.
Aici Universitatea nu îmbracă armătura evului mediu.
