cu speriatele căpățâni rotunde, brune. Câte patru cinci măcar, la fiecare casă. In cărticica de alături persicul și zarzarul surâd. Câte un podeț e lucrat ca pe vremea Romanilor.
Iată o gospodărie țerănească, Măgărușul stă la disposiție, ciulind urechioaiele la orice zgomot. Femeia în fustă învoaltă neagră, pe cap cu o broboada cu țuguiu, de aceiași coloare; omul în haine albastre de muncitor. Feței oacheșe, severe, adânc sculptate, cu ochii negri foarte vii în cari tremură’ o flacăra de bunătate: pretutindeni tipul lui „Tata Traian”. Câte o admirabilă băbuță ca tăiată în chipăros cu gura-i suplă înăuntru și ochii duioși. Fânul măgărușului, cu îngrijire clădit, e protejat la basă cu împletituri, și tot felul de petece sânt aruncate de asupra lui ca să-l apere de umezeală. Bestia bună trebuie hrănită onest: ei un atât de docil camarad!
Pe alocuri, tot câmpul e acoperit de florile roșii, amestecate cu tristei puncte galbene; câte o largă Departe, o geană de senin se încearcă pe culmi, înalte desișuri de ceia ce parei dughie înspicată.
O zidire de fermă se prelungește cu zidul alb, jos, fără deschizături, supt țiglăria greoaie. De-a-floare albă își deschide ochiul în iarba din față. supra ciudate ogeacuri cu basa puternică. Intr’un loc bucătăria de vară se presintă ca un moșiroiu de piatră cu îngusta deschizătură înegrită. Ciudați copaci înalți, rotunzi, lucii, de pe cari scoarța se des face în fășii; frunze tari, neschimbatei de iarnă, atârnă pleoștite.
Tot fondul zării se desface acum într’un zimbet de soare nehotărât, pe când norii apasă încă asupra muntelui. Puncte albe lucind la soare arată casele răzlețe ale unei țeranimi care nu formează sate.
