Inscripțiile de pe mormintele egiptene spun: cutare erà fiul cutăreĭ femeĭ, — fapt ce dovedește că numele se luà după mamă.
La Greciĭ vechĭ se găsesc de asemenea urme de matriarcat: în drama luĭ Eschil în care zeiĭ noĭ apără pe Orest că a răzbunat pe tatăl săŭ Agamemnon, ucizînd pe maică-sa Clitemnestra, iar Eumenidele zeițe vechĭ îl blestemă: «Sîngele mameĭ cînd e vărsat pe pămînt nu maĭ poate fi rescumpărat. Trebue să daĭ sînge pentru sînge, zic ele luĭ Orest; trebue ca trupul tăŭ viŭ să ne astîmpere setea; trebue să ne desfătăm din belșug cu băutura roșiă și amară… Noĭ te vom duce în iad. Acolo veĭ primi pedeapsa ucigașilor de mamă.» Dintre poețĭ și vizionarĭ nicĭ unul nu maĭ vorbește de pedeapsa ucigătorilor de mamă. Eumenidele mustră și pe Jupiter. «Așa dar, după tine, Jupiter a rostit acest oracol: el a poruncit luĭ Orest să răzbune moartea tatăluĭ, să nesocotească dreptul mameĭ…»
La Germaniĭ vechĭ de asemenea se găsesc urmele matriarcatuluĭ. Tacit se mirà că la aceștĭ barbarĭ femeea e onorată, și că copiiĭ cinstesc maĭ mult pe frațiĭ mameĭ de cît pe tată. Ca ostatecĭ, luaŭ nepoțĭ și maĭ ales nepoate de ale capilor, adică copiĭ de aĭ surorilor, nu copiĭ de aĭ lor. «Germaniĭ preferaŭ să fie eĭ luațĭ prizonierĭ de cît femeile. Aceștĭ barbarĭ credeaŭ că femeile aŭ cevà sfînt și profetic într’însele, sanctum aliquid et providum.“
Toate acestea dovedesc că omenirea a trecut prin faza matriarcatuluĭ. Aceasta e dovedit pe larg în studiul luĭ Morgan și în al luĭ Lafargue.
***
Cu domesticirea animalelor și cu luarea de robĭ, bărbațiĭ trec de la viața de vinătoare la viața pastorală; încep a strînge turme, a fi bogațĭ. Aceste bogățiĭ însă, după sistemul de înrudire ce am văzut, rămîneaŭ nu copiilor luĭ, ci nepoților.
Acest fapt neliniștea atît pe femee cît și pe bărbat, așà că pe tăcute și nesimțite, în favoarea copiilor, femeea perde puterea; pentru perderea acesteia lucrează puternic faptul
