Ca încheere: Arta este și ea una din nenumăratele forme pe carĭ le îmbracă viața. În curgerea eternă și transformările multiple ale energieĭ universale, acolo unde află teren fertil, condițiĭ priincioase de acumulare, o parte din această energie se adună, rotind în jurul unuĭ punct, se condensează și se închiagă în creațiunĭ artistice indestructibile. Toțĭ avem germeniĭ pasionalĭ aĭ întregeĭ omenirĭ, proporțiile ne deosebesc, — toțĭ simțim vag că trece prin noĭ cîte ceva din marea energie cozmică, toțĭ suntem puncte de acumulare și de descărcare, în lanțul evoluțieĭ: uniĭ cheltuim tot în acest bazar amețitor al viețeĭ, alțiĭ adună, cultivă, sporesc și concentrează, pentru a arunca pe urma lor, cu o putere de expansiune uĭmitoare, energia acumulată și fermentată în organismul lor fericit.
Așa e și cu adevărurile științifice. Ele tortură veacurĭ întregĭ capetele savanților din atîtea generațiĭ, pînă se limpezesc, pînă ce din stare de clocotire caotică, se liniștesc, se fixsează în liniĭ hotărîte și se întrupează într’o formă proprie. Atuncĭ ideea devine ca un punct de reazăm, o trambulină de sărit în alte probleme, — un pas definitiv făcut înainte, o înălțime cîștigată — și un noŭ orizon se deschide. Acesta-ĭ mersul infinit și progresiv al energieĭ universale, al forțeĭ de fecundare a viețeĭ în cea maĭ înaltă formă a eĭ, travaliŭ intelectual. De aci căutarea, neliniștea eternă și setea adîncă a omeniriĭ, în goană neîntreruptă după un ideal abia zărit de poețiĭ eĭ genialĭ, primele piscurĭ aurite de soarele care răsare. Are Guyau într’un loc o comparație frumoasă privitoare la această vecĭnică așteptare și speranță a omenireĭ, în fața idealuluĭ eĭ depărtat și atrăgător:
