îi văd gesticulînd, s’aŭ aprins, acum se ceartă eĭ, și eŭ îĭ ascult și scriŭ.»
Scena, așa cum era întîiŭ, ar fi fost o recoltă culeasă de crudă, și Caragiale nu e din aceĭ carĭ se lăcomesc la așa ceva. — El… maĭ bine lasă fructele să se usuce pe copac.
Artiștiĭ sunt cultivatorĭ de ideĭ!
Vieața seamănă mereŭ, — și seamănă amestecat, și grîŭ și neghină, și florĭ parfumate și buruene otrăvitoare. — Artistul alege, fertilizează, cultivă, plivește — și maĭ ales plivește. Aceasta constitue onestitatea recolteĭ luĭ artistice. Și nu putem spune în deajuns cît de mare și de însemnat este rolul acesta de critic sever și neîndurat, care cumpănește puterile artistuluĭ ți hotărăște selecțiunea gîndurilor luĭ. Cum să nu se îngrijească el de ce alege și cultivă pe stratul ce i s’a încredințat, cînd se gîndește că opera luĭ îșĭ va scutura peste atîtea capete ideile, semințĭ carĭ vor germina și vor răsări mereŭ, împingînd ast-fel recoltă după recoltă, energie după energie în eterna ondulație a viețeĭ.
Sunt opere literare, carĭ trăesc maĭ mult de cît poporul și de cît limba în care s’aŭ scris. De mult au dispărut Eleniĭ și limba lor e moartă, cu toate acestea — prisosul de energie al aceluĭ neam mare, ceea ce a covîrșit peste combustibilul necesar pentru întreținerea formelor peritoare ale viețeĭ și s’a prefăcut în artă senină și inalterabilă, trăește, fertilisează și scutură de miĭ de anĭ peste capetele atîtor generațiĭ semințĭ de florĭ neperitoare. Ceva din parfumul Odiseeĭ a străbătut, direct saŭ indirect, in toate poemele carĭ s’aŭ scris în urmă.
