femeea ĭera maĭ puternică în familie. Dovadă că pe dînsa o convinge șarpele să se răscoale contra Iahve-Elohimilor și dovadă apărarea luĭ Adam, care pune înnainte că Eva ĭ-a zis să mănînce. Moștenirea la Evreĭ se împărțea între frațiĭ de pe mamă, etc. Tot în mitul luĭ Adam vedem că ni se spune: «că bărbatul va părăsì pe tatăl săŭ și pe muma sa și se va duce la femeea sa și vor fi un trup». Adică tocmaĭ ceea ce ne-a spus Wright maĭ sus.
In vechile societățĭ ariene se găsesc exemple analoage, Celțiĭ din Irlanda și din țara de Gales (Walles), aŭ încă multe obiceĭurĭ care dovedesc că de mult a fost la ĭeĭ matriarcatul. Pentru ca un copil să fie al unuĭ bărbat trebuea să fie recunoscut oficial, alt-felĭŭ rămănea în clanul mameĭ. Intr’un cod vechĭŭ irlandez se spune că la nașterea unuĭ copil, bărbatul trebuĭeà să întrebe, «al cuĭ ĭe», femeea respundeà, «ĭe al tăŭ», și ast-felĭŭ bărbatul avea drept să-l creadă al săŭ. Și încă aveà acest drept numaĭ dacă plătea părinților dreptul nupțial, de nu, copilul rămănea în clanul mameĭ.
Tacit spune despre vechiĭ Germanĭ că frațiĭ mameĭ ĭeraŭ tot așa de venerațĭ ca și tațiĭ. Nu ĭerà maĭ mare crimă la ĭeĭ, cum se vede din Nibelungenlied, de cît a ucide pe fratele mameĭ și pentru a răzbunà aceasta, totul ĭerà îngăduit, chĭar uciderea de tată. In cronicile merovingiene unchiĭ de pe mamă îngrijesc de nepoțĭ, înzestrează pe nepoate, une-orĭ nepoțiĭ poartă numele lor și după moarte adesea împlinesc nepoțiĭ funcțiile unchiuluĭ.
La Slavĭ, Kovalevsky găsește destule urme spre a dovedì familiea grupă și cea păreche și deci matriarcatul. Una din acestea ĭe însemnătatea ce o aŭ rudele de pe soră. Jurămîntul vechiŭ slav ĭera: «jur pe numele suroreĭ mele».
La greciĭ din Atica, după Varron, s’a încetat de-a purtà numele de pe mamă pe vremea luĭ Cecrops; Strabon ne spune că tot de pe mamă se numeau în vechime și Beoțieniĭ. Creteniĭ, după Pausanias, numeaŭ locul naștereĭ «țara mameĭ mele». La Homer, înrudirea de pe mamă are mare rol. Legislațiea atenieană opreà căsătoriea între fratele și sora din aceea-șĭ mamă, dar nu între fratele și sora numaĭ din acela-șĭ tată.
Chiar și la Romanĭ vedem pe Tarquinius, temîndu-se de a-șĭ pĭerde tronul, că prigonește pe fiiĭ suroreĭ sale și că Brutus răzbună moartea suroreĭ sale Lucrețiea, ĭear nu Collatinus bărbatul ĭeĭ. La Indienĭ în Ramayana și Mahabarata se găsesc
