femee tuaregă liberă face copil cu un rob, copilul ĭe liber etc. Dreptul barbar dă femeilor voĭe de a-șĭ cîrmuì singure averile; la Rhat, casele, grădinile, în sfîrșit toată proprietatea fonciară ĭe a lor. Căsătorica păreche ĭe obișnuită la dînșiĭ și femeea poate să alunge pe bărbat îndată ce-ĭ găsește vre-o vină. Măcar că Tuaregiĭ sînt mahometanĭ, n’aŭ îndrăznit să se facă și poligamĭ. In legendele țăreĭ femeile joacă rolul de căpetenie, ca și în Greciea, despre care spune Homer. Tuaregiĭ sînt urmașiĭ Libienilor, despre cari spusele lui Herodot ne conving că se aflaŭ încă în familiea grupă.
La Egipteniĭ vechĭ femeile aveaŭ mare putere și ast fapt făcea pe Grecĭ să zică de Egipet că-ĭ o țară de-andoasele. Diodor din Siciliea zice: «Din pricina numeroaselor binefacerĭ ale zeiței Izis, s’a hotărît ca regina Egipetuluĭ să aĭbă maĭ multă putere de cît regele.» Acest fapt ne lămurește de ce la particularĭ, după mărturiea contractuluĭ de zestre, bărbatul ĭe al femeeĭ. Pe lîngă asta inscripțiile funerare din valea Niluluĭ pomenesc foarte rar pe tatăl mortuluĭ și maĭ totdeauna numaĭ pe mamă. Papiruzile demotice ne-aŭ arătat că bărbatul n’aveà nicĭ un drept asupra averilor femeeĭ, nicĭ chiar de administrație, că aste averĭ nicĭ nu se pomeneaŭ în contractele de căsătorie, ci se arătà acolò ce avea a plătì bărbatul ca dar de nuntă, ca pentru proviziĭ saŭ ca ștreaf la caz de despărțenie[1].
Kovalevsky ne arată că la Arabĭ cuvîntul gintă înseamnă, maĭ din vechĭŭ, sînul alăptătorĭŭ. Membriĭ uneĭ gințĭ sînt numițĭ cu un cuvînt care însamnă «ceĭ cari aŭ supt acela-șĭ lapte». Se vorbește de urmașiĭ cutăreĭ femeĭ și nu de aĭ cutăruĭ bărbat. Arabiĭ cred că se moștenesc caracterele nu de pe tată ci de pe fratele mameĭ. Copiiĭ arabĭ moștenesc situațiea socială a mameĭ, nu a tatăluĭ; copilul uneĭ roabe cu un bărbat liber ĭe al stăpînuluĭ roabeĭ. Maĭ mult, deși se opun grozav în potriva căsătoriilor dintre rude, ca aducătoare de boale, totu-șĭ nu ĭe oprită căsătoriea uneĭ femeĭ cu unchiul ĭeĭ de pe tată; de unde urmează că ĭel nu ĭe privit ca rudă de sînge. Acestea dovedesc matriarcatul primitiv la Arabĭ.
La Evreĭ se găsesc încă destule exemple. In cartea judecătorilor (VIII, 19) se spune că răzbunarea pentru sînge se cuvine s’o facă rudele de pe mamă.
Mitul luĭ Adam, analizat de Lafargue, ne arată o vreme cînd
- ↑ Lafargue. Matriarcatul, loc. citat.
