Sari la conținut

Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/452

Această pagină nu a fost verificată
142
Sofiea Nădejde

nuĭește în Darfur[1], ĭear Wedahiĭ din Ceylan se căsătoresc cu surorile maĭ micĭ, nu însă cu cele maĭ marĭ: căsătoriea cu acestea o socot ĭeĭ ca incest[2]. Chiar în Hawaĭ, unde ĭerà familiea grupă, tot nu se dezbăraseră încă de vechile obiceĭurĭ, și pe la începutul veaculuĭ se pomenește de frațĭ trăind cu surorĭ[3]. Așa dar, familiea consanguină se dovedește atît prin sistemul de înrudire malaĭez, cît și prin alte urme remase. În această formă de familie fratele avea drept de căsătorie cu sora și această căsătorie nu presupunea o nemoralitate.


FAMILIEA PUANALUA

Din familiea consanguină a ĭeșit de timpuriŭ familiea puanalua saŭ familiea grupă, aflătoare în insulele Hawaĭ și care ne explică sistemul de înrudire de la Irochiejĭ. Deci orĭ-unde se va găsì un sistem de înrudire ca la Irochejĭ, putem fi sigurĭ că a existat maĭ de mult familiea puanalua. Să analizăm alcătuirea acesteĭ sisteme familiale.

Am văzut că întîiul pas în reglementarea relațiilor sexuale a fost excluderea părinților de la aceste relațiĭ; prin aceasta s’a dat naștere, cum am văzut, familieĭ consanguine. Al doĭlea pas ĭeste excluderea fraților și surorilor; prin aceasta nu se maĭ învoĭesc relațiĭ sexuale între frațĭ și surorĭ de pe mamă; această excludere merge apoĭ și maĭ departe și se aplică la verĭ și vere, de întîiul și al doĭlea grad. Acest pas a fost maĭ greŭ de făcut, de oare ce n’avea în ajutorul săŭ deosebirea de vîrstă. Aice însă selecțiea naturală șĭ-a arătat puterea, de oare ce acele triburĭ, la care s’a făcut căsătoriea numaĭ între bărbațĭ și femeĭ nerude de sînge, aŭ dat urmașĭ, carĭ aŭ întrunit calitățile fizice și intelectuale ale celor două grupe deosebite, și ast-felĭŭ aŭ putut învinge în lupta pentru traĭŭ pe triburile, la care familiea remăsese în formele maĭ vechĭ[4].


  1. Letourneau. La Sociologie (1884), pag. 320.
  2. Spencer. loc. cit. pag. 220.
  3. Engels. Der Ursprung der Familie, etc.
  4. Cum că oprirea căsătorieĭ cu rudele de sînge ĭe folositoare specieĭ, ne arată chiar plantele, la care s’a făcut asemenea oprire, deși nu-s înzestrate cu judecată. Știm că maĭ la toate florile hermafrodite (cu stamine și pistile) polenul nu poate fecundà ovulele aflătoare în pistilurile floareĭ, ci trebuĭe să fie adus