Sari la conținut

Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/115

Această pagină nu a fost verificată
Noile cucerirĭ transformiste
105

Condițiunile biologice pe carĭ le găsim în sînul eĭ, sunt mult maĭ deosebite de cele două precedente, ele ’s mult maĭ bine țărmurite: în jos de o mie de metre, întunecime și liniște; nicĭ o rază de lumină, și nicĭ o încrețitură de val. De asemenea, foarte multe animale sunt lipsite cu desăvîrșire de ochĭ, pe cînd semeniĭ lor, din cele-alte două regiunĭ, sunt înzestrațĭ cu ochĭ normalĭ. Alțiĭ, o mulțime de peștĭ de pildă, aŭ trupul învălit într’un soĭ de mucilagĭ fostorescent, care răspîndește lumină împrejur; în acest caz ochiĭ lor îs marĭ ca să poată primi o maĭ mare cantitate de lumină fosforescentă și să se poată dirigui ast-fel în întunecimea adîncimilor.

Alte-orĭ, îndărătul ochilor lor marĭ, strălucesc, ca două felinare, două plăcĭ luminoase. S’aŭ găsit animale carĭ răspîndesc o lumină scînteetoare, maĭ puternică de cît cea electrică. Lipsa lumineĭ naturale a pricinuit prin urmare, dispariția ochilor, și în schimb, formarea organelor luminoase.

Nicĭ o plantă nu poate trăi în această întunecime; animalele, carĭ în cele-alte regiuni eraŭ erbivore, aicĭ trebue prin urmare să-șĭ schimbe regimul și să se facă carnivore. Acest regim carnivor e maĭ mult pasiv, ca să zic așa. Mulțimea mare de animale care trăește în zona superioară, pelagică, se cufundă încetul cu încetul după moartea lor, cad, și ajung ast-fel ca o ploaie hrănitoare în zona abisală.

Animalele din această zonă n’aŭ, prin urmare, de cît să deschiză gura, și se vor hrăni cu atît maĭ bine, cu cît vor deschide o gură maĭ mare. Dentițiunea lor carnivoră e transformată; dințiĭ sunt plecațĭ în afară, ca niște brațe carĭ opresc bucățele organice căzînd de sus. Animalul n’are de cît să se așeze la masă; înfundat în depozitul care acopere fundul oceanuluĭ, scoate afară numaĭ capul, reprezintat printr’o gură enormă, deschisă. Peștele perde ast-fel organizația luĭ primitivă, de bun înotător. Corpul reprezintat la eĭ, prin puterniciĭ mușchĭ lateralĭ, se reduce foarte mult, scheletul se subțiază; oasele ajung poroase, pe cînd pîntecele se desvoltă peste măsură, ca un burduf atîrnînd în afară, partea predominantă a corpuluĭ pe lîngă care cele-alte organe sunt secundare, (exemplu: Melanocetus Johnstoni, Günther, etc.).